Eforturi administrative uriașe la Răzvad pentru noul an școlar. Primarul Emanuel Spătaru speră ca ministerul să dea măcar măști copiilor

Primarul comunei Răzvad, Emanuel Spătaru, actual candidat PSD pentru un nou mandat de edil al localității, este primul șef de administrație locală care a renunțat la organizarea zilelor comunei și a investit banii dedicați evenimentului în tablete, cu conexiune la internet, pentru toți copiii din localitate. Acum edilul anunță că administrația de la Răzvad este pregătită să facă față oricărui scenariu de începere a anului școlar, în câteva zile urmând să fie achiziționate și laptopuri pentru cadrele didactice pentru ca predarea online, dacă va fi cazul, să se realizeze în cele mai bune condiții.

Și veștile bune pe linie educațională nu se opresc aici… Potrivit primarului Emanuel Spătaru au fost demarat deja lucrările pentru construirea unei grădinițe noi, școala din Valea Voievozilor a fost finalizată și va fi dată în folosință odată cu începerea noului an școlar, iar pentru școala din Răzvad se așteaptă semnarea contractului de finanțare cu ADR Sud Muntenia pentru demararea lucrărilor de reabilitare, modernizare și dotare.

„Educația în comuna Răzvad, vreau să vă spun cu bucurie că am investit foarte mult în acest domeniu și zilele trecute am reușit să începem lucrările pentru o nouă grădiniță. Va fi cea mai frumoasă din județ. Am reușit să finalizăm școala de la Valea Voievozilor, deși foarte mulți cârcotași spuneau că va fi închisă, că reabilitarea e doar un pretext. Astăzi proiectul este gata iar pe 14 septembrie copiii pot începe cursurile în condiții bune. Și pentru școala Răzvad avem un proiect în derulare, așteptăm să semnăm contractul de finanțare cu ADR Sud Muntenia și să demarăm lucrările de modernizare, de reabilitare și dotare. După finalizare, vom avea o rețea educațională pusă la punct, modernă și civilizată, așa cum merită orice copil din Răzvad, din Dâmbovița, din România. Un alt lucru pe care vreau să îl punctez. Mai sunt mai puțin de două săptămâni și începe noul an școlar și la momentul de față, chiar ieri am discutat cu doamna director, nu știm cum, când și în ce fel o vom face. Nu știm cine va da măști, nu știm cine va da acel gel dezinfectant copiilor. Noi, la Răzvad, ne-am ocupat încă din iunie, am fost printre primii, care ne-am dat seama că învățământul nu va mai fi chiar la fel, motiv pentru care am dotat școlile din comună cu tablete. Sigur că îmi doresc ca toți elevii noștri să vină la școală, iar comuna Răzvad este pregătită pentru orice scenariu. Dacă situația o impune, fiecare copil a primit o tabletă, dacă cursurile se vor efectua online. Mai mult, am dotat școala și cu laptopuri pentru profesori, urmează să fie achiziționate zilele viitoare, astfel încât să nu fie niciun fel de problemă în desfășurarea cursurilor în cazul în care acestea se vor face online. Așteptăm un răspuns din partea ministerului, sperăm să dea o mână de ajutor copiilor, nu nouă, pentru că noi, ca și administrație suntem aproape epuizați, ne este foarte greu și cu mare greutate ținem la linia de plutire toate activitățile pe care le avem”, a declarat primarul comunei Răzvad, Emanuel Spătaru, candidat PSD pentru un nou mandat de edil al localității.

leave a reply