După lupte seculare care au durat vreo nouă ani, podul de la Ionești a fost reconstruit. Luate de apele învolburate ale Argeșului în 2004, vechiul pod, construit în urmă cu aproape un secol (construit în 1914, consolidat și modernizat în 1947), a fost înlocuit cu un pod provizoriu, a cărui durată de viață trebuia să fie de doi ani. Numai că, așa cum se întâmplă în România, a durat aproape 7 până când au început lucrările la noul pod.
După mai multe tăieri și realocări de fonduri, podul cel nou de la Ionești a fost deschis circulației la 01 octombrie 2013, fără nicio ceremonie. Dar, cum nu putea rămâne mândrețe de obiectiv cu panglica netăiată, la 10 zile după ce podul a fost deschis bine-mersi circulației, a fost organizată ceremonia de inaugurare oficială a podului. Cu mare pompă și cu participarea ministrului Dan Șova alături de președintele CJD Adrian Țuțuianu!
Deși trebuia să fie un moment festiv, care să atragă aprecierea publicului, cei implicați fără voia lor în ceremonie – adică șoferii care circulau în acel moment pe DN 63 – nu au fost prea fericiți. Circulația peste pod a fost blocată aproximativ 10 minute, pentru ca oficialitățile să aibă timp pentru tăiat panglica, declarații de presă și fotografii de grup, numai bune de pus în albumul cu realizări… ale altora! ”Victime colaterale”, șoferii celor aproximativ 200 de autovehicule care au format cozi de un km în ambele direcții, n-au fost foarte încântați, ba chiar unii au avut grijă să ”umple frigiderul” politicienilor prezenți.
Dar, cu bune și cu rele, construcţia podului de la Ioneşti repreyintă o investiţie majoră pentru Dâmboviţa. Cum spunea Adrian Țuțuianu, ”practic, putem spune că am refăcut legătura cu sudul României şi cu localităţile din sudul judeţului.”. Măcar atât!
P.S. Dincolo de nebunia cu tăierea panglicii la 10 zile după ce podul a fost deschis circulației, se mai naște o întrebare: CARE A FOST TEMEIUL LEGAL AL BLOCĂRII CIRCULAȚIEI PE UN DRUM NAȚIONAL, fie și numai pentru 10 minute? Pentru că, le place sau nu și politicienii ar trebui să respecte legile. Ar trebui…
De ce nu ziceti ca adevaratul merit il au Florin Popescu si Iulian Vladu ? ei sunt cei care au luptat pentru acest proiect si altii vin sa taie panglici …tipic romanesc… tutuianu astao sa vina peste 3 ani sa ne zica ca el a facut podul de la ionesti .. ar merita scuipat in ochii aia mici si tulburi ..