După ce s-a rătăcit și a dormit două nopți sub cerul liber în zona Babele-Omu, un bărbat a fost salvat de salvamontiștii dâmbovițeni

Echipa Salvamont-Salvaspeo Dâmbovița a intervenit în cursul după-amiezii zilei de miercuri, 6 ianuarie  2021, pentru a acorda sprijin unui bărbat care timp de două nopți a dormit sub cerul liber, în zona Babele-Omu. La ora transmiterii acestei informații, bărbatul se află în afara oricărui pericol.

Echipamentul profesional i-a salvat viața turistului care două nopți a dormit sub cerul liber după ce s-a rătăcit undeva între Babele-Omu, din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Bărbatul, epuizat fizic a fost găsit astăzi, 6 ianuarie, în zona Platoul Babelor, de echipa Salvamont Bușteni, aflată în patrulare și care fuse alerta încă din seara zilei de luni, 4 ianuarie de către echipa Salvamont-Salvaspeo Dâmbovița care a sesizat faptul că un autoturism se află în zona telecabinei Peștera și proprietarul nu a revenit de pe traseu. Bărbatul a fost preluat din zona Babelor de către echipa Salvamont-Salvaspeo Dâmbovița și transportat până la autoturismul care se afla la telecabina Peștera.

Bărbatul în vârstă de 45 de ani este din Constanța și a plecat singur în drumeție la Vârful Omu, în cursul zilei de luni, 4 ianuarie 2021, pornind din zona telecabinei Peștera unde și-a lăsat autoturismul. Vremea capricioasă, ceața și precipitațiile i-au creat mari probleme, bărbatul fiind epuizat fizic și pus în situația de a nu mai putea continua drumul. Nu a putut nici să solicite ajutor la 112 sau Salvamont pentru că telefon mobil i s-a descărcat.

Echipa Salvamont-Salvaspeo Dâmbovița atrage atenția tuturor iubitorilor muntelui, care doresc în următoarele zile să ajungă în zona montană Peștera-Padina, să fie echipați specific perioadei de iarnă.

 

leave a reply