Cădea amurugul ca o răzvratire umilă și deasupra noastră puteai vedea cum norii se prefac în îngeri albaștri care se pregăteau să ne urmărească.

Dumnezeu plutea spre noi și vuietul zborului Său fremăta orizonturile. Fusese aici mereu, în zilele și nopțile lungi ale războiului epidemiologic, atunci când medicii și asistentele se luptaseră cu moartea. Uneori, le mai oboseau rugăciunile și ridicau ochii spre Biserica din curte. Știința lumii noi se declarase neputincioasă în fața unui micron și în toate asalturile contra morții, cadrele medicale foloseau dotările clasice: măști, combinezoane și multă speranță. Așa au rezistat 14 luni. 420 de zile. Patru-sute-douăzeci-de-zile! Atât a dat în clocot Pământul și ei, medicii și asistentele și infirmierele și șoferii de pe isolete și directorii, toți au fost chemați să respingă moartea. ”N-am, moarte, cu tine nimic, dar ce ai face tu/și cum ai trăi? De ai avea mamă și ea ți-ar muri?” spunea poetul.

Dar în această seară era timpul bucuriei. Zâmbetul primăverii dădea ocol Pământului și în curtea Spitalului de Urgență din Târgoviște se așternea speranța.

Ambițiosul președinte al CJ DB, Corneliu Ștefan, își biciuise imaginația ca să ofere un cadou tuturor cadrelor medicale ieșite învingătoare din lupta cu moartea. La DB, pandemia nu a câștigat meciul și meritul principal este al managerului Spitalului Județean, Claudiu Dumitrescu și al lui Corneliu Stefan. Doctorul și-a mobilizat oamenii și șeful CJ toate resursele. Guvernul a tăcut cu cinism.

Dar ei câștigaseră lupta.

Acum, cobora amiaza, Soarele aprindea felinare în fiecare arbor și Dumnezeu cânta la vioară. În semn de omagiu, maestrul Florin Georgescu adusese crema muzicii clasice să le cânte învingătorilor chiar sub ferestre, în curtea Spitalului. Un concert ridicat între inimile celor din spital cu ale celor din curte. Sopranele Daniela Vlădescu, Irina Baianț și Stephanie Radu, tenorul Alin Stoica și baritonul Alexandru Constantin au cântat imperial.

Orchestra condusă de genialul Daniel Jinga, directorul Operei Naționale, a scuturat inimile și a cucerit aplauze. Au fost clipe ce te duc în legendă.

Până la următoarea întâlnire, sunetele continuă să se zbenguiască prin aer și așa fiind, rămân ale învingătorilor, pe vecie.

”Păsăre cu pene albastre…”