DSV Dâmbovița anunță măsurile obligatorii pe care trebuie să le respecte crescătorii de animale în perioadele caniculare

Proprietarii şi deţinătorii de animale au obligaţia de a respecta anumite măsuri specifice care să asigure protecţia şi bunăstarea animalelor şi să evite apariţia stresului termic asociat perioadei de vară.

Măsuri aplicabile fermierilor:

Fermierii şi ceilalţi proprietari de animale trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte:

– asigurarea unui adăpost corespunzător pentru animale, care să poată oferi protecţie faţă de acţiunea directă a razelor solare;

– asigurarea unor cantităţi suficiente de apă şi de furaje (corespunzătoare din punct de vedere cantitativ şi calitativ);

– verificarea bunei funcţionări a echipamentelor de adăpare, de furajare şi a sistemelor de ventilaţie;

– verificarea disponibilităţii echipamentelor de rezervă, în principal a sistemelor de ventilaţie şi a generatoarelor de energie electrică;

– în caz de caniculă, animalele folosite pentru tracţiune, sau alte activităţi de povară, nu vor fi exploatate în intervalul orar 12.00 – 18.00, dacă temperatura la umbră, depăşeşte 25ºC;

– la orice modificare suspectă a stării de sănătate a animalelor, precum şi la apariția unor modificări comportamentale a acestora, deţinătorul are obligaţia ca, pe lângă măsurile enumerate mai sus, să anunţe urgent medicul veterinar responsabil de supravegherea statusului de sănătate al animalelor din localitatea respectivă;

– în cazul în care animalele sunt ţinute afară, trebuie să se asigure existența de umbrare şi de jgheaburi cu apă potabilă;

– dacă sursele de apă sunt greu accesibile sau blocate, apa trebuie administrată manual, în mod regulat, pentru a reduce riscul de deshidratare.

Măsuri aplicabile administraţiilor locale:

–  informarea deţinătorilor de animale despre fenomenele prognozate;

– consiliile locale şi fermierii trebuie să se asigure că există posibilităţi de colectare şi neutralizare a deşeurilor animaliere;

– să asigure locuri prestabilite pentru retragerea animalelor, în cazuri excepţionale.

Măsuri aplicabile deţinătorilor de animale de companie:

În cazul în care animalele de companie (cum ar fi câinii, pisicile, iepurii etc.) sunt ţinute afară, este important să se asigure o sursă de apă potabilă, precum şi adăpost corespunzător împotriva razelor solare.

O atenţie deosebită trebuie acordată transportului animalelor de companie, astfel încât acestea să nu fie ţinute în vehicule, expuse în mod direct şi pe o perioadă îndelungată la radiaţii ultraviolete şi la temperaturi ridicate.

Măsuri aplicabile deţinătorilor de cai:

Ca şi în cazul animalelor de crescătorie, caii şi poneii, ţinuţi afară în timpul zilei trebuie să aibă acces la adăpost umbrit și la surse de apă şi hrană.

Măsuri aplicabile transportatorilor de animale:

– Sunt obligaţi prin lege să nu transporte animalele într-un mod care le-ar putea provoca răni sau suferinţe inutile;

– Înainte de a pleca la drum, este obligatorie verificarea condiţiilor de microclimat existente în mijlocul de transport, dacă sunt adecvate şi asigurate pe întreaga durată a transportului;

– Înainte ca animalele să fie încărcate în mijlocul de transport trebuie verificate traseul şi alte aspecte legate de călătorie, astfel încât, după încărcarea acestora, plecarea să se facă în cel mai scurt timp;

– La temperaturi crescute, densitatea de încărcare a animalelor în mijlocul de transport va fi redusă cu cel puţin 25% din capacitatea maximă de încărcare autorizată, în funcţie de specie, talie, varstă şi stare fiziologică;

– În cazul în care călătoria nu începe în cel mai scurt timp de la îmbarcare, şoferii trebuie să aibă planuri de urgenţă pentru a îngriji animalele, în funcţie de necesităţi;

– Pentru călătorii de peste 8 ore, sistemele de ventilaţie din vehicul trebuie să fie capabile să menţină temperatura de confort termic în compartimentul animalelor pe toată durata transportului.

 

 

leave a reply