Doi turiști din Brașov, care s-au abătut de la traseul marcat în Masivul Bucegi, recuperați azi noapte de salvamontiștii dâmbovițeni. VIDEO

Echipa Salvamont Salvaspeo Dâmbovița, aflată la Baza de salvare montană Peștera, a fost alertată în data de 22 ianuarie 2023, în jurul orei 15:40, să intervină în sprijinul a doi turiști din Brașov.

Date fiind condițiile meteo nefavorabile (ninsoare, vânt, ceață), stratul nou de zăpadă depus și vizibilității scăzute odată cu lăsarea întunericului aceștia s-au abătut de la traseul marcat, necesitând intervenția prompta a salvatorilor.

Echipa de prim răspuns, formata din doi salvatori montani, a pornit către zona specificată de turiști (muntele Răteiu, Masivul Leaota), alegând cel mai rapid traseu. Din cauza intemperiilor și a stratului de zăpadă depus, aceștia au ajuns la victime în jurul orei 21:00. Ceața deasă și vântul puternic puteau să fie fatale pentru cei doi turiști dacă nu erau găsiți la timp, aceștia nu aveau nici o șansă să supraviețuiască până dimineață.

Acțiunea de salvare s-a încheiat la 23:30 când cei doi împreună cu salvamontiștii au ajuns la cabana Brătei, unde aveau parcat autoturismul.

Specificăm faptul că turiștii nu aveau afecțiuni medicale, erau extenuați, deshidratați și speriați, dar odată cu vederea salvatorilor starea lor s-a schimbat în bine. Pe întreg parcursul operațiunii de căutare/salvare, echipa de salvatori a menținut permanent legătura cu ei.

Îi rugăm pe turiștii ce doresc să ajungă în zona montană a județului Dâmbovița să se informeze la punctele Salvamont sau telefonic despre starea traseelor și condițiile meteo.

Solicitați cu încredere sprijinul Echipei Salvamont-Salvaspeo Dâmbovița

PERICOL DE AVALANSA RIDICAT

În zona montană a județului Dâmbovița pentru următoarele zile.

Telefoane utile:

Salvamont Salvaspeo Dâmbovița: 0726.686.685

Dispeceratul Național Salvamont: 0725.826.668 ( 0salvamont)

Salvamont Salvaspeo Dâmbovița

leave a reply