Dispensar medical, modern și bine echipat, inaugurat în comuna Mătăsaru.

Obiectiv de investiții realizat pe PNDL, inaugurat în comuna Mătăsaru!

Este vorba de un dispensar medical care va oferi spații generoase și condiții moderne medicilor din comună, iar cetățenilor din localitate un grad sporit de confort atunci când sunt nevoiți să meargă la doctor pentru diverse probleme de sănătate.

Investiția, valoare de aproximativ 1,8 milioane lei, a fost inaugurată primarul Naie Radu în prezenta președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, vicepreședintelui CJD, Luciana Cristea, prefectului Claudia Gilia, deputaților PSD Carmen Holban și Radu Popa, consilieri locali, colegi de partid, locuitori ai comunei Mătăsaru.

„Am inaugurat astăzi, în comuna Mătăsaru, un dispensar medical construit de administrația condusă de primarul Naie Radu, prin Programul Național de Dezvoltare Locală.

În valoare de aproximativ 1.800.000 de lei, dispensarul vine atât în sprijinul cetățenilor din Mătăsaru, cât și al medicilor, aceștia având acum la dispoziție un spațiu modern și bine echipat.

Și pentru că asigurarea celor mai bune condiții de trai dâmbovițenilor este o muncă de echipă, mă bucur că au început și lucrările de extindere cu peste 22 de km a rețelei de canalizare din comună. Prin acest proiect, în valoare de peste 58.000.000 de lei, a fost prevăzută și racordarea a peste 1.000 de gospodării la noua rețea.

Totodată, Consiliul Județean Dâmbovița, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală, a susținut comuna Mătăsaru și în alte proiecte, cum ar fi:

-Asfaltarea drumului principal și a ulițelor laterale, în lungime de 2,3 km, în satul Sălcioara;

-Realizarea trotuarelor pe drumul Gării în Odaia Turcului.

-Vom avea și pe viitor proiecte de investiții în Mătăsaru, la fel de bune și utile comunității locale”, a transmis președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

leave a reply