Dialog de suflet cu parlamentarul PSD Ionuț Vulpescu. „Pentru mine, acest mandat ca deputat de Dâmbovița e o bucurie: dincolo de orice, m-am întors acasă”

Fiu de preot și de profesoară de Limba română, din acest an deputat PSD de Dâmbovița, Ionuț Vulpescu, fost ministru al Culturii de două ori, a declarat că acum petrece mai mult timp în județul natal, tocmai pentru a fi mai aproape de problemele comunității dâmbovițene din rândul căreia provine.

Vorbind cu respect și admirație despre „atașamentul natural față de Dobra și de comunitatea dâmbovițeană în general”, parlamentarul a declarat într-un interviu acordat site-ului ampress.ro: „Pentru mine, acest mandat ca deputat de Dâmbovița e o bucurie: dincolo de orice, m-am întors acasă. Aici am rădăcinile, aici cunosc istoria acestor locuri, vulnerabilitățile și atuurile lor. Sunt printre ai mei, dar fac politică pentru toți românii, și acesta este privilegiul unui destin. Nimeni nu vrea să fie împărat în satul lui, doar cineva de urma căruia rămâne ceva dincolo de zidurile casei și ale locului de baștină”.

Fidel valorilor și principiilor cu care a crescut, care i-au fost model și în care a fost educat, social-democratul se simte acasă printre dâmbovițenii săi: „Nu sunt un străin și tocmai asta face ca legătura dintre noi să nu fie una stranie. Pentru unii, sunt Ionuț Vulpescu, fiul preotului. Pentru alții, sunt Ioan Vulpescu, ministrul Culturii, fostul consilier al Președintelui Ion Iliescu, care are un atașament cu totul aparte pentru Dâmbovița. Pentru toți însă, sunt omul care nu s-a schimbat în toți acești ani, pentru că am păstrat aceleași valori și aceleași principii, și asta dă încredere activităților și responsabilităților mele de deputat”, a mai spus parlamentarul.

Și cum politica înseamnă prezență printre oameni, alături de ei, nu cum se observă o nouă tendință de a se face de la „butoanele rețelelor de social-media”, deputatul Ionuț Vulpescu este dezamăgit de actualul tip de activitate desfășurat acum de putere: „Pe mine mă sperie o altă tendință imperatoare: păstrarea primei părți dintr-o morală istorică, supusă lozincii divide et impera! Pare că politicul desparte, în loc să unească și să genereze consens, și ia tot mai mult forma unei împărății, și nu a unei oikumene, a unei gospodării care așteaptă să fie administrată și coordonată. Cât despre timpul petrecut în teritoriu, e un gest absolut firesc. Politica înseamnă prezență, implicare, acțiune. Cine crede că guvernarea se face de la butoanele rețelelor de social-media greșește. În plus, oamenii trebuie să fie în contact cu aleșii lor – cred în puterea dialogului. Chiar și cei mai cinici și comozi știu că ochii care nu se văd se uită. Un politician care nu se vede e acela de care lumea va uita. Eu am fost însă întotdeauna în mijlocul dâmbovițenilor pentru că sunt un om cu rădăcini: acest mandat îmi dă și o responsabilitate pe lângă prezența în teritoriu, pe care o aveam, în mod natural, oricum, prin viața de familie și legăturile de cooperare foarte bune cu echipa PSD din teritoriu”, a mai transmis parlamentarul PSD.

 

leave a reply