DGASPC Dâmbovița a încheiat 2021 cu un bilanț bun. Cu un buget mai mare, planuri și provocări importante în asistența socială dâmbovițeană în anul 2022

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Dâmbovița, la momentul bilanțului!

După un an de la preluarea mandatului de director al instituției, Ionela Sandu a susținut astăzi, alături de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan și de secretarul județului, Dan Popa, în cadrul căreia a prezentat în amănunt întreaga activitate desfășurată în ultimul an, cu bune și cu rele, care sunt angajamentele pe care și le-a asumat în acest an de mandat, dar și care sunt planurile pentru anul 2022 pentru a face viața beneficiarilor instituției mai ușoară și mai frumoasă.

„Am considerat că este important să vin în faţa dumneavoastră cu informaţii concrete, cu situaţii clare şi cu obiective bine definite. Funcţia de Director General a fost o provocare încă din prima clipă, întrucât ştiam că este un domeniu complex şi o instituţie extrem de sensibilă, de care depind vieţile atâtor oameni vulnerabili, copii abandonaţi, adulţi cu dizabilităţi pe care nu are cine să îi îngrijească, bunici singuri pe lume. Ştiam cum funcţionează o astfel de instituţie pentru că în trecut am lucrat la un DGASPC din Bucureşti.

În acest an, consider că, împreună cu personalul instituţiei, am creat o echipă puternică, dornică să îmbunătăţească sistemul protecţiei sociale, o echipă cu suflet şi cu multă putere de muncă, ce luptă permanent pentru copiii şi adulţii care nu au avut parte de o viaţă normală, alături de familiile naturale.

Noi încercăm să le facem viaţa mai frumoasă, să le oferim grija şi afecţiunea de care au atâta nevoie! Încercăm să îi transformăm pe copiii din centrele rezidenţiale din adolescenţi în adulţi responsabili şi buni. Încercăm să le alinăm suferinţele adulţilor şi bunicilor cu atâtea probeleme de sănătate, pe care îi avem în grijă, prin suportul oferit, prin activităţi recreative şi prin vizitele oamenilor cu suflet care îi bucură enorm.

Aşa cum aţi observat, pe pagina de Facebook şi pe site-ul instituţiei, suntem deschişi şi absolut tot ce facem este public. Este foarte important ca cei din afara sistemului să îi cunoască pe beneficiari aşa cum sunt. Cu bune şi cu rele, ei au o frumuseţe aparte, pentru că ştiu să se bucure de fiecare moment, de fiecare gest de atenţie sau afecţiune. Şi noi învăţăm de la ei aceste lucruri şi le împărtăşim tuturor celor din jur. Ne-am săturat de etichete şi de desconsiderarea celor care nu au avut la fel de multe posibilităţi. Este important să fim alături de ei şi să le dăm şansa de a fi lângă noi, de a ne fi colegi de şcoală, de serviciu, prieteni sau chiar familie. Prin poveştile beneficiarilor pe care le facem publice ne dorim să sensibilizăm populaţia, să ajungem la sufletele tuturor celor din jur şi să schimbăm mentalitatea societăţii despre copiii din sistemul de protecţie sau despre adulţii cu dizabilităţi. Credem noi că uşor, uşor reuşim ceea ce ne-am propus şi am avut surpriza ca tot mai mulţi oameni cu suflet mare să vină către noi şi să îi susţină pe cei care au atâta nevoie de sprijin. Le mulţumim din nou, pe această cale, şi sperăm să rămână în continuare alături de copiii şi adulţii pe care îi avem în grijă. Sperăm ca şi dumneavoastră să rămâneţi alături de noi în continuare, pentru că fără mediatizare, fără ca dumneavoastră să publicaţi poveştile noastre nu am fi reuşit să ajungem la sufletele oamenilor”, a transmis directorul DGASPC Dâmbovița, Ionela Sandu.

În anul 2021 au fost preluați în regim de urgență 88 de copii, iar 7 copii (4 băieți și 3 fete) au fost abandonaţi în spital anul trecut, pentru ei fiind dispusă măsura plasamentului în regim de urgență la asistenți maternali profesioniști.

În ceea ce privește adopțiile, 59 copii ieşiţi din sistem prin adopţie, astfel: 35 de încuviinţări adopţie naţională; 11 copii încuviinţaţi în mod direct (plasament la persoanele/familiile respective), 13 copii în încredinţare adopţie alte judeţe.

Anul trecut s-a pus accent foarte mult și pe îmbunătățirea condițiilor pentru beneficiarii din centrele sociale, marea majoritate a investițiilor făcându-se cu sprijinul unor oameni cu suflet mare care au donat atât bani, cât și materiale de construcții, corpuri de mobilier sau obiecte sanitare.

Prezent la conferința de presă, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a dat conducerii DGASPC o veste extraordinară, instituția va avea în 2022 un buget mult mai mare, care va fi acoperi atât cheltuielile cu salarii, cu ajutoarele sociale, cheltuielile materiale, dar și o serie de investiții, precum construirea unui sediu nou care să unească într-o singură locație toate structurile care aparțin de Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului.

„Să-ți prezinți activitatea la un an de mandat cred ca este un gest de bun simț în primul rând față de dâmbovițeni și față de toți beneficiarii DGASPC.

Așa cum am spus din prima zi din mandatul doamnei director, am vrut în primul rând să schimbăm mentalitatea și nu în ultimul rând modul de a acționa în această direcție. După Spitalul Județean de Urgență, care este tot în subordinea CJD, Direcția de Asistență Socială este al doilea angajator, ca număr de angajați, din subordinea CJD. Să știți că nu este ușor de condus o astfel de Direcție. Am asigurat în calitatea mea de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, împreună cu colegii mei și cu toți consilierii județeni, un sprijin substanțial acestei Direcții. Anul trecut, în 2021, am început cu un  buget de aproximativ 54 de milioane lei, iar anul acesta, prin propunerea pe care am făcut-o Consiliului Județean și vom aproba bugetul săptămâna viitoare, bugetul este de peste 71 milioane lei, o creștere de aproximativ 17,5 milioane lei față de 2021. Este o creștere substanțială pentru toate activitățile pe care le avem la nivelul Direcției. Pentru activitățile ce țin de îngrijirea copiilor  bugetul propus pentru anul acesta este de 48 milioane lei, cu o creștere de peste 7 milioane lei față de 2021, iar pentru serviciile oferite adulților avem o creștere substanțială, de la 13 milioane lei la 26 milioane lei față de 2021. Pentru ambele categorii vom acoperi toate sumele necesare cheltuielilor de personal, cheltuielilor materiale și ajutoarelor sociale.

În al treilea rând, am avut o discuție înainte de propunerea de buget privind investițiile în această Direcție… Anul acesta va fi anul investițiilor, vreau un buget pentru investiții și nu un buget de consum. DGASPC va avea anul acesta cele mai mari investiții și vom începe cu cele mai mari proiecte privind infrastructura Direcției de Asistență Socială. Vreau să începem cu Centrul de la Țuicani, anul acesta va începe un proces de reabilitare a tuturor clădirilor a acestui Centru și, după aprobarea bugetului, vrem să scoatem la licitație studiul de fezabilitate pentru un sediu nou al DGASPC. Cred că este necesar să avem la nivelul județului nostru un sediu nou și să avem într-o singură locație sediul administrativ, sediul pentru Protecția Socială a Copilului, sediu pentru Protecția Socială Adulți și Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap. Toate trebuie să le avem într-o singură locație… Astăzi avem două locații pe care le-am identificat împreună și vom stabili după aprobarea bugetului unde vom asigura noul sediu și vom da Ordin de începere pentru proiectarea sediului. Avem nevoie urgent de un sediu nou, în primul rând pentru beneficiari, nu pentru angajați, beneficiarii trebuie să vină într-un singură locație.

Vreau să asigur de tot sprijinul conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița și vreau să o felicit pe doamna directoare pentru activitatea pe care a avut-o, o activitate intensă… Cred că este necesar ca trendul să fie menținut să CJD vă asigură de tot sprijinul pentru toată activitatea pe care o desfășurați la nivelul Direcției. Activitatea dumneavoastră trebuie să fie vizibilă, trebuie făcute conferințe de presă în locațiile pe care le aveți în subordine și vreau deschidere către locuitorii județului. Felicitări și mult succes!”, a transmis președintele CJD, Corneliu Ștefan.

 

leave a reply