Bucurie și emoție la deschiderea noului an universitar la Universitatea „Valahia” din Târgoviște! Astăzi, 1 octombrie, facultățile din cadrul Universității și-au deschis porțile pentru cei aproape 1600 de „boboci”, dar și pentru veteranii ei studenți, care vor să-și clădească un viitor.
La festivitatea de deschidere au fost alături de rectorul Universității „Valahia”, Corneliu Sălișteanu, președintele Senatului Universității, Claudia Gilia, studenți și cadre didactice universitare, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, vicarul eparhial Ionuț Ghibanu, secretarul general al Guvernului, Adrian Țuțuianu, cadru didactic al Universității „Valahia” Târgoviște.
Ionuț Ghibanu, vicar eparhial, a transmis mesajul Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon: „Deschiderea noului an universitar este un eveniment important care celebrează cunoașterea, știința și educația, dar în același timp îmi oferă posibilitatea de a binecuvânta profesorii, studenții, familiile acestora, precum și pe cei ce se ostenesc în spațiul învățământului superior.
Între Biserică și Universitate există o strânsă și frumoasă colaborare, pentru că educația, cercetarea, cunoașterea și știința ne unesc și reprezintă o necesitate pentru viața și civilizația noastră.
De-a lungul istoriei, Biserica a încurajat actul educațional, patronând universități și școli, sprijinind cunoașterea ca mijloc necesar de înțelegere a marelui dar al vieții și al creației, întrucât cunoașterea reprezintă o datorie și o necesitate umană cu caracter fundamental.
Universitatea ”Valahia” din Târgoviște este o instituție importantă, simbol al orașului și al județului nostru, cu un rol evident în educația și dezvoltarea acestui spațiu, care se bucură de o mare încredere și apreciere și contribuie la aprofundarea valorilor românești, europene și creștine în contemporaneitate.
Numai prin educație, știință, cultură și spiritualitate vom putea lumina întunericul ce adesea tinde se copleșească lumea noastră și încearcă să-i răpească speranța, mai cu seamă în aceste vremuri în care neopăgânismul, ateismul, materialismul, războiul, problemele climaterice, sărăcia ori masiva migrațiune se manifestă.
De aceea, cu toții avem datoria de a susține educația, pentru că ea ne oferă unica șansă reală de a duce mai departe valorile civilizației noastre, fundamental creștină, ce are ca piloni principali cunoașterea, credința și înțelepciunea înaintașilor noștri, tezaurizată în spațiul culturii.
Invoc binecuvântarea Atotmilostivului Dumnezeu asupra tuturor profesorilor și studenților, rugându-L să vă dăruiască înțelepciune, sănătate și ajutor, întru aprofundarea darului dumnezeiesc al cunoașterii!
Corneliu Sălișteanu, rectorul Universității „Valahia” Târgoviște: „Astăzi, cu entuziasm, deschidem porțile unui nou an universitar, un capitol ce ne așteaptă cu noi provocări și proiecte, cu oportunități de creștere și dezvoltare, cu multă muncă, dar și satisfacții pe măsură, cu emoții intense și multă bucurie alături de oameni minunați.
Evenimentul de astăzi vine cu o mare încărcătură emoțională pentru cei aproximativ 1600 de „boboci” care au ales să ne fie studenți la programele universitare de licență. La fel este și pentru cei implicați în programele de masterat și doctorat ale universității. Este începutul unei etape noi, într-o lume plină de provocări și descoperiri captivante. Vă felicităm, dragi „boboci”, că ați ales universitatea noastră și vă urăm „bun-venit” în familia „Valahia”.
Trebuie să ne amintim și să le mulțumim, mai ales în aceste momente, fondatorilor universității, profesori și reprezentanți ai județului Dâmbovița, cei care au pus bazele instituției noastre.
De asemenea, îi felicităm pe absolvenții noștri care au obținut rezultate remarcabile în profesiile lor. Reușitele acestora ne onorează, dar în același timp ne obligă pentru generațiile care vor veni.
Deschiderea anului universitar ne oferă prilejul de a adresa mesaje de recunoștință colaboratorilor instituționali. Țin să mulțumesc pentru buna colaborare mediului industrial, economic și antreprenorial, către care se vor îndrepta absolvenții noștri. Ne dorim să fiți în continuare alături de noi la elaborarea competențelor specializate și la optimizarea planurilor de învățământ, pentru a putea oferi studenților abilitățile necesare cerute de piața muncii.
Mulțumim, așa cum o facem de câte ori avem ocazia, Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița, directorilor de colegii, licee și profesorilor care au contribuit la formarea celor care au devenit astăzi studenții noștri și i-au orientat către facultățile noastre.
Fiecare început de an universitar ne deschide noi orizonturi și noi provocări în implementarea strategiilor și în dezvoltarea reformelor educaționale. Pentru mine este o onoare să servesc comunitatea academică târgovișteană.
În anul universitar 2024-2025 avem obiective clare, asumate: asigurarea unei educații de calitate, încurajarea activităților de cercetare-dezvoltare-inovare, extinderea relațiilor prin parteneriate, stimularea resursei umane prin programe de formare profesională, internaționalizarea și digitalizarea instituției, dezvoltarea infrastructurii academice, accesarea fondurilor europene, modernizarea administrației.
Dragi studenți,
Vă îndemn să fiți implicați, consecvenți și conștienți că rezultatul eforturilor voastre de azi reprezintă succesul de mâine. Studiile universitare reprezintă cea mai importantă etapă a vieții. Este perioada în care vă formați ca oameni, ca profesioniști. Vă invit să participați la toate acțiunile desfășurate în cadrul universității, fie educaționale, sociale, de voluntariat sau cercetare. De asemenea, le transmit „bobocilor” că îmi doresc ca poveștile de succes auzite astăzi să devină o sursă de inspirație și un punct de pornire pentru ei.
Dragi colegi, cadre didactice și personal administrativ,
Vă mulțumesc că mi-ați acordat încrederea și onoarea de a conduce Universitatea „Valahia” din Târgoviște. Împreună formăm o echipă și susțin cu tărie că, prin aptitudinile și potențialul fiecăruia dintre noi contribuim la creșterea și consolidarea noastră ca o familie academică puternică și unită.
Acum este momentul potrivit să vă transmit întreaga mea apreciere. Ați obținut rezultate remarcabile și ați transmis studenților nu doar cunoștințe temeinice, ci le-ați cultivat și valori, precum prietenia, respectul, responsabilitatea și exigența față de sine. În acest nou an universitar aveți ocazia să vă continuați misiunea de a inspira și forma tineri dornici să schimbe lumea.
Cercetătorii și personalul administrativ și-au optimizat permanent activitățile în vederea creșterii eficienței. Munca și profesionalismul lor au impresionat întreaga echipă managerială.
Vă mulțumim pentru dedicare și pentru dorința de a obține ce este mai bun pentru universitatea noastră.
Succesul pe care dorim să îl obținem este al nostru, al tuturor. Așadar, să construim împreună un nou an universitar de succes.
Vă urez tuturor un an academic cu realizări, sănătate și curajul de a îndrăzni să visați și să reușiți!
Vivat, Crescat, Floreat, Universitatea „Valahia” din Târgoviște!”
Claudia Gilia, președintele Senatului Universității „Valahia”: „Dragi studenți,
Astăzi, la începutul acestei noi călătorii academice, mă adresez vouă cu emoție și mândrie. Emoție, pentru că vă privesc cu admirație și vă simt entuziasmul care vă animă. Mândrie, pentru că faceți parte din comunitatea Universității ”Valahia” din Târgoviște, o instituție de învățământ superior cu tradiție și cu o reputație solidă.
Ați ales să vă înscrieți la specializările din Universitatea noastră, ceea ce înseamnă că aveți ambiții mari și că doriți să vă construiți un viitor strălucit. Sunteți generația care va modela lumea de mâine, iar noi, profesorii, suntem aici pentru a vă susține în această misiune.
Universitatea ”Valahia” din Târgoviște nu este doar o clădire cu săli de curs și laboratoare moderne, este un spațiu viu, plin de energie și de oportunități. Aici veți descoperi noi pasiuni, veți lega prietenii pe viață și veți avea parte de o experiență de învățare unică.
Veți fi ghidați în parcursul academic de profesori pasionați de domeniile lor de expertiză, care vă vor transmite nu doar cunoștințe teoretice, ci și valori și principii care vă vor fi utile pe tot parcursul vieții.
Relația dintre profesor și student este una specială, bazată pe respect reciproc, încredere și colaborare. Profesorii sunt mentori, dar sunt și prieteni, gata să vă ofere sfaturi și să vă îndrume pe calea cunoașterii. Avem o misiune nobilă, dar plină de responsabilitate: aceea de vă modela destinele.
Educația nu este doar despre dobândirea de cunoștințe, ci și despre formarea caracterelor. În această nouă călătorie universitară, nu doar mințile voatre trebuie să se îmbogățească, ci și valorile și principiile care vă definesc.
Universitatea ”Valahia” din Târgoviște vă deschide uși către un viitor plin de posibilități. Prin parteneriatele noastre cu mediul privat și cu universități din țară și străinătate, vă oferim oportunități de internship, stagii de practică, de mobilitate academică și de dezvoltare profesională. Aici veți găsi instrumentele academice pentru a vă construi o carieră solidă și de succes.
Dar universitatea nu este doar despre a acumula cunoștințe. Este și despre a te descoperi pe tine însuți, despre a-ți dezvolta abilități precum gândirea critică, creativitatea și spiritul de echipă. Este despre a te implica în viața universitară, a participa la proiecte și evenimente, a te face auzit, a fi parte dintr-o comunitate.
Vă încurajez să fiți curioși, să puneți întrebări, să vă implicați în activitățile noastre și să profitați la maximum de timpul petrecut aici.
Nu vă fie teamă să ieșiți din zona de confort, să explorați noi domenii și să vă descoperiți propriile talente.
Drumul spre succes nu este întotdeauna ușor, dar recompensele intelectuale și personale pe care le aduce sunt inestimabile (Aristotel spunea că „Rădăcinile educației sunt amare, dar fructele sunt dulci”).
Dragi studenți,
Stimați colegi,
Vă urez un an universitar de succes!
Fie ca această experiență să vă transforme viețile și să vă aducă împlinirea pe care o căutați.
Împreună, vom construi viitorul!”
Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița: „Ca absolvent al acestei instituții, este o deosebită onoare să vin în fața cadrelor universitare, a studenților și a „bobocilor” care au ales să studieze aici.
Universitatea „Valahia” reprezintă nucleul în jurul căruia gravitează dezvoltarea județului Dâmbovița și, în discuțiile pe care le am cu investitori și diplomați străini, promovez cu mândrie și convingere Dâmbovița ca destinație pentru afaceri și colaborări, evidențiind calitatea profesioniștilor formați în învățământul superior dâmbovițean.
Subliniez încă o dată faptul că viitorul județului Dâmbovița este strâns legat de activitatea desfășurată în cadrul acestei universități.
Aceasta este una dintre cele mai valoroase resurse ale comunității noastre, un motor de creștere economică și socială.
Tuturor le doresc un an academic plin de satisfacții!”
Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște: „ Eu datorez întreg parcursul meu profesional Universității Valahia din Târgoviște, sunt absolvent al Facultății de Științe Juridice, sunt absolvent al studiilor de master și anul acesta am terminat și niște studii postuniversitare la Universitatea Valahia așa că eu îi datorez ceea ce sunt din punct de vedere profesional integral acestei unități de învățământ superior. Aș avea un mesaj pentru studenți: învățați. Este foarte important lucrul acesta și de acest lucru depinde viitorul dumneavoastră. Sunteți deja la momentul la care ați ales o prefoesie, trebuie să profitați, în sensul bun al cuvântului, de prezenta pe voastră pe băncile facultăților și de prezența cadrelor didactice, iar acest lucru poate face diferența între o activitate profesională care să-ți aducă satisfacții de toate felurile, și o activitate profesională pe care să o faci numai că trebuie, că nu ai încotro. O profesie o ai pentru toată viața.
Din suflet, mult succes studenților și profesorilor la început de an universitar! Sunteți, deopotrivă, reperele noastre pentru ziua de mâine, una în care vom urmări obiective precise pe măsura pregătirii pe care o vom dobândi-o! Să aveți parte de succes și să vă atingeți țintele profesionale pe care vi le-ați propus! Totul vă este la îndemână!
Universitatea „Valahia” este, deja, un centru academic puternic, cu toate atuurile pentru dezvoltarea la care accesați: bază materială modernă, profesori de calitate, perspective foarte optimiste! Aici e locul vostru! SUCCES!”
Valentin Stancu, inspector școlar general al ISJ Dâmbovița: „În urmă cu 24 de ani, într-o zi de toamnă frumoasă ca aceasta, am început și eu anii de studenție, undeva într-un amfiteatru, pe o stradă puțin îndepărtată de locația în care ne aflăm acum (Campusul Universitar „Valahia”). Revăd cu emoție și bucurie cadrele didactice care m-au format în cei patru ani de facultate, la Geografie, Facultatea de Științe Umaniste. Așadar, acord, în nume personal, dar am observat că și antevorbitorii mei au făcut același lucru, un grad înalt de încredere acestei universități. Știu, totodată, că, prin cadrele didactice foarte bine pregătite și prin dotările la nivel european, și instituțiile abilitate au acordat un grad ridicat de încredere acestei universități. Dragi studenți, veți putea reuși mai departe doar prin efort, prin determinare, prin curiozitate și prin deschiderea de a învăța și experimenta lucruri noi.”
Președintele Ligii Studenților Universității „Valahia” din Târgoviște: „Este o adevărată onoare să mă aflu astăzi aici în calitate de președinte al Ligii Studenților din Universitatea „Valahia” și aș vrea să vă transmit faptul că ne așteaptă un nou an universitar plin de provocări, dar, cu siguranță, vor fi și multe oportunități și speranțe odată cu începerea noului an universitar. Pentru colegii mei aflați la început de drum, pentru cei din anul I, aș vrea să le transmit că noi vom fi alături de ei la fiecare pas și că vor găsi întotdeauna sprijinul în Liga Studenților de la Universitatea „Valahia”, căci avem brațele deschise către ei, pentru a ni se alătura și a face parte din această echipă frumoasă, care împreună poate construi multe. Colegii mei, care deja cunosc modul nostru de colaborare, sunt de asemenea bineveniți să colaboreze, dacă nu au făcut deja acest lucru.”