Astăzi este o zi specială. Este timpul să facem o reverență în fața celor care au ridicat România prin visele și prin ambițiile lor, prin seriozitatea și prin competențele lor profesionale.
La 1 Octombrie, în fiecare an, sărbătorim Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice.
Ziua Pensionarului este un prilej de recunoaștere și apreciere a contribuțiilor aduse de persoanele în vârstă la dezvoltarea societății. Această zi, celebrată anual în multe țări, variază ca dată și organizare, dar esența ei rămâne aceeași: oferirea unui moment de reflecție și respect față de pensionari, cei care au muncit și s-au dedicat ani de zile pentru binele comun.
Ziua de azi nu este doar o sărbătoare a celor care au ieșit la pensie, ci reprezintă și un simbol al recunoștinței față de generațiile care au contribuit la formarea și dezvoltarea națiunilor. Fiecare pensionar poartă cu sine povestea unei vieți de muncă, sacrificii și realizări. În acest sens, această zi are o puternică valoare simbolică, subliniind nu doar trecutul unei generații, ci și înțelepciunea acumulată de-a lungul anilor.
Apoi, cred că o strategie inteligentă de dezvoltare a României ar trebui să folosească experiența și expertiza seniorilor României. Acesta trebuie să fie un capitol determinant într-un proiect de țară: administrațiile și companiile strategice publice și private să nu mai fie lipsite de expertiza și priceperea celor de 50-60-70 de ani. În mod cert, acești oameni ar fi de real folos în administrația centrală, mai ales în situația actuală a aparatului de stat, populat într-o înspăimântătoare majoritate de analfabetism funcțional.
Poate că așa România va ieși din acest răsărit ce nu se mai termină de vreo 30 de ani…
Radu POPA
Deputat PSD de Dâmbovița