Deputatul PSD Ioan Vulpescu a reprezentat Camera Deputaților la Reuniunea Secretariatului Internațional a președinților de comisii și raportorilor Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei, care a avut loc în Corfu, Grecia.

Deputatul PSD Ioan Vulpescu, președinte al delegației Camerei Deputaților la Adunarea Interparlamentară a Ortodoxiei (A.I.O) și raportor al Comisiei pentru regulament din cadrul A.I.O, a reprezentat Camera Deputaților la reuniunea Secretariatului Internațional, a președinților de comisii și raportorilor A.I.O, care a avut loc Corfu, Grecia.

Evenimentul a fost prezidat de Secretarul General al A.I.O., domnul Maximos Charakopoulos, în prezenţa preşedintelui Adunării Generale, domnul Serghei Gavrilov.

Activităţile desfăşurate în cadrul întrunirii din Corfu au cuprins, printre altele, prezentarea şi dezbaterea raportului de ansamblu cu privire la activităţile anterioare ale A.I.O. şi contactele realizate cu alte instituţii parlamentare internaţionale, universităţi şi societatea civilă, prezentarea şi dezbaterea propunerilor privind calendarul de activităţi al organizaţiei pentru perioada următoare, precum şi organizarea activităţilor din cadrul comisiilor de specialitate ale A.I.O.

Lucrările reuniunii au mai vizat subiecte relevante cu privire la activităţile întreprinse la nivelul organizaţiei pentru promovarea Bisericilor Sfânta Sofia din întreaga lume, participarea activă a A.I.O. în cadrul Conferinţei privind viitorul Europei, precum şi situaţia epidemiologică mondială şi experienţele acumulate în încercarea de combatere a pandemiei.

 

leave a reply