Deputatul PSD Carmen Holban, mesaj de Ziua Drapelului Național: „Ziua Drapelului este despre mândria de a fi român și despre sentimentele pe care le trăim la vederea celor trei culori”

Astăzi, 26 iunie, se împlinesc 174 de ani de când Guvernul provizoriu al Țării Românești stabilea, prin Decretul nr. 1 din 14/26 iunie 1848, drept drapel flamura în culori – albastru, galben, roșu, pe care era înscrisă deviza revoluționară „Libertate, Dreptate, Frăție”. Militarii români au purtat întotdeauna cu mândrie însemnele Drapelului național, văzând în acesta, așa cum spunea tot Alexandru Ioan Cuza, întreaga națiune, Patria pentru care nu au ezitat să se sacrifice.

Avem datoria să iubim și să cinstim Drapelul Național  pentru că el înseamnă identitatea noastră ca popor.

„Oriunde ne-am afla, Drapelul nostru ne aduce aminte de casă, de oamenii care au scris istorie și de eroii noștri care, pe câmpurile de luptă, și-au învelit sufletul în mătasea celor mai frumoase culori din lume.

Ziua Drapelului, pe care astăzi o sărbătorim, este despre mândria de a fi român și despre sentimentele pe care le trăim la vederea celor trei culori.

Am participat, alături de colegi și prieteni, la manifestările dedicate acestui eveniment, precum și la slujba de sfințire a Drapelului, care s-a desfășurat la Catedrala Mitropolitană din Târgoviște.

Cu bucurie am putut observa atât la slujbă, cât și în Piața Tricolorului, prezența tot mai numeroasă a tinerilor la astfel de momente. Este o dovadă de respect, dar și un semn de prețuire față de țara pe care, cu siguranță, toți o iubim.

La Mulți Ani!”, a transmis deputatul PSD de Dâmbovița, Carmen Holban.

leave a reply