Deputatul PSD Carmen Holban critică Guvernul PNL: în plină pandemie de COVID-19, Orban & Co se preocupă mai mult de alegerile locale decât de români

În plină pandemie de coronavirus, premierul României a anunțat că alegerile locale nu vor fi amânate pentru anul viitor, așa cum s-a întâmplat de altfel în multe alte țări europene, care au renunțat la organizarea de orice fel de alegeri anul acesta pentru a evita „înghesuiala” și a proteja populația. Ludovic Orban susține că alegerile locale pot fi organizate în toamnă, în luna septembrie, dacă vom scăpa de pandemie la începutul lunii iulie. Anunțul primului-ministru a fost dur criticat de deputatul PSD de Dâmbovița, Carmen Holban, care susține că guvernanții liberali sunt mai preocupați de alegeri decât de soarta românilor, asta în condițiile în care în România încă nu s-a atins vârful pandemiei și nici pe plan economic țara nu stă prea bine, în lipsa unor măsuri concrete de sprijin a economiei, a românilor care au rămas fără loc de muncă sau a întreprinderilor mici și mijlocii care au fost nevoite să „pună lacătul” pe afaceri din cauza pandemiei COVID-19.

„Țara arde și baba se piaptănă! În vârful pandemiei, sute de mii de români nu mai au loc de muncă, mii de afaceri s-au închis, dar PNL stabilește data alegerilor!

În plină criză națională a pandemiei cu noul coronavirus, prim-ministrul a anunțat că alegerile locale nu vor fi amânate pentru anul viitor. Orban a spus că acest scrutin ar putea avea loc în septembrie a.c., în cazul în care vom scăpa de epidemie la începutul lunii iulie.

La fel ca în perioada premergătoare declanșării îmbolnăvirilor cu COVID-19, PNL e mult mai mult preocupat de stabilirea datei alegerilor! Înainte de instituirea stării de urgență guvernanții au zăpăcit românii cu alegerile anticipate, iar acum vorbesc de alegerile locale, în condițiile în care suntem departe de a fi trecut cu bine peste vârful epidemiei.

Le recomand liberalilor să renunțe la această idee și să inițieze cu adevărat măsurile de sprijin a românilor care nu au loc de muncă și ale antreprenorilor care și-au închis afacerile!

Economia e în colaps, personalul medical e epuizat, domenii întregi de activitate sunt în faliment, sute de mii de oameni au rămas fără serviciu! În acest timp, soluția „Guvernului meu” este, paradoxal, doar aceea de a organiza alegeri în cel mai scurt timp!

Nu în ultimul rând, creșterea capacității de testare a românilor, promisă de guvern, nu are fundament în realitate. Constatăm în continuare că nu se fac suficiente testări, în ciuda faptului că guvernanții s-au lăudat cu triplarea capacității, dar există o serie de zone din țară unde pacienții nu au fost încă testați.

Mare păcat că liberalii nu au niciun plan pentru România, ci doar pentru ei și pentru păstrarea puterii, pe care oricum nu sunt în stare să o folosească pentru binele românilor! În rest, Zero!”, a declarat deputatul PSD de Dâmbovița, Carmen Holban.

 

leave a reply