Deputatul Claudia Gilia face apel la Președinte să promulge Legea pensiilor „imediat”

Veste bună pentru pensionari! Legea pensiilor a fost votată în Parlament! Deputatul PSD de Dâmbovița, Claudia Gilia, a precizat că toți pensionarii „trebuie să știe că pensiile vor crește, așa cum PSD s-a angajat prin Programul de Guvernare. Chiar dacă PNL și USR s-au opus majorării pensiilor în comisiile parlamentare și au atacat Legea Pensiilor la CCR, niciun pensionar nu va avea de suferit. Toate creșterile programate prin această lege vor fi posibile imediat ce legea va intra în vigoare”.

Legea care prevede majorarea punctului de pensie și care va fi aplicată de la 1 septembrie a fost adoptată în Plenul Camerei Deputaților. Proiectul prevede creșteri etapizate ale punctului de pensie până în anul 2021. Din anul 2022, valoarea punctului de referință se va indexa anual cu rata inflației și 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat.

În ceea ce privește promulgarea legii, deputatul Claudia Gilia a declarat: „Fac apel la Președintele Klaus Iohannis să promulge legea de îndată, adică imediat! Orice întârziere va arăta nepăsarea și lipsa de respect pentru românii care au muncit o viață întreagă și așteptă să-și ia drepturile bănești prevăzute de lege”.

leave a reply