Deputatul Claudia Gilia a petrecut Ziua Internațională a Cititului Împreună cu prichindeii de la Raciu. Proiectul „Ora să ȘTIM”, derulat în 20 de biblioteci dâmbovițene

De Ziua Internațională a Cititului Împreună, care se sărbătorește în prima zi a lunii februarie, deputatul PSD de Dâmbovița, Claudia GIlia, a participat la evenimentul de lansare a proiectului „Ora să ȘTIM (Știință – Tehnologie – Inginerie – Matematică)”, proiect adresat copiilor cu vârste cuprinse între 3 și 10 ani, care se derulează în 20 de biblioteci din județul Dâmbovița.

„În județul Dâmbovița „Anul Cărții” a început prin implicare și multă dedicare pentru tânăra generație. Am petrecut câteva ore minunate la Bibliotecă, alături de prichindeii de la Grădinița cu program normal din comuna Raciu. Alături de ei am sărbătorit Ziua internațională a cititului împreună. Și cum am fi putut să o sărbătorim altfel, decât prin citit”, a precizat parlamentarul dâmbovițean.

Așa cum a făcut și anul trecut, implicată într-o amplă campanie de încurajare a cititului, alături de colegele domniei sale, deputatul Claudia Gilia a donat mai multe volume copiilor participanți la eveniment, dar și fondului bibliotecii comunale din Raciu.

„Cu multă bucurie, am descoperit împreună cu micii exploratori lucruri minunate despre natură din cărți sau chiar făcând câteva experimente științifice. Biblioteca din Raciu este un model pentru bibliotecile din județul nostru. Clădirea, construită din fonduri din bugetul local, oferă copiilor din localitate o gamă variată de lucrări din literatura română și străină, dar și posibilitatea de a derula o serie de activități cultural-științifice. Administrația locală condusă de domnul primar Grădinaru Vasile a înțeles că investiția în educația copiilor înseamnă de fapt investiția în viitorul comunității.

Însă, nimic din toate aceste lucruri minunate nu s-ar fi putut realiza fără efortul și pasiunea cadrelor didactice și al doamnei bibliotecar.

Sunt părinte, profesor, deputat – dar când vine vorba de cărți și povești – îmi place să mă implic cu bucuria și optimismul unui copil. Știu că doar prin propriul exemplu putem determina tânăra generație să devină mai bună decât noi”, a transmis parlamentarul social-democrat.

Prin campaniile derulate în ultimii ani, și cu precădere în 2019 declarat „Anul Cărții”, femeile social democrate își doresc nu numai să fie mai aproape de comunitățile locale, dar și să transmită că, prin implicare și multă muncă, localitățile pot fi mai frumoase, iar drumul viitoarei generații mai lin.

„Dragi prieteni, vă îndemn să citiți alături de un copil măcar câteva ore pe săptămână. Vă asigur că timpul investit va da roade în cel mai scurt timp. Mulțumirile mele se îndreaptă către toți participanții la acest proiect minunat: inspector școlar general adjunct Stroe Cristina, profesor universitar doctor Agnes Erich, profesor Dragomir Ruxandra, profesor Oprea Elena, profesor Bălașa Georgiana, profesor Isari Ionut, bibliotecar Barbu Cateluța, managerul Centrului Europe Direct Andreescu Vlăduț, referent cultural Dumitru Tatiana și, nu în cele din urmă, doamnei primar a comunei Nucet, Bărboiu Luisa și domnului primar al comunei Raciu, Grădinaru Vasile”, a mai declarat deputatul PSD.

leave a reply