Deputatul Claudia Gilia a lansat un program de mentorat pentru studenții care se pregătesc pentru o carieră în Parlament

Cadru didactic universitar, deputatul Claudia Gilia a decis să vină în sprijinul studenților săi de la Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște și să le ofere oportunitatea unor experiențe noi care să-i ajute în cariera profesională viitoare.

Deputatul social- democrat a lansat un program de mentorat pentru studenții care se pregătesc pentru o carieră în Parlament. Timp de două săptămâni, trei studenți ai Facultății de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității Valahia din Târgoviște efectuează un stagiu de practică în cadrul Camerei Deputaților sub îndrumarea parlamentarului dâmbovițean. Aceștia vor participa la toate activitățile parlamentare și vor putea valorifica cunoștințele acumulate în anii studenției în timpul stagiului de practică.

„În prima săptămână de practică, studenții Alice Bițan, Albert Gagionea și Ionuț Lilea au avut ocazia să participe la activitatea Comisiei juridice de disciplină și imunități din Camera Deputaților, precum și la cele ale Comisiei pentru românii aflați în afara granițelor țării, să poarte discuții cu președinții celor două comisii, să asiste la ședințele de plen ale Camerei, să studieze documentele de lucru din cadrul celor două comisii.

Întotdeauna am considerat că este foarte important pentru pregătirea solidă a unui student ca elementele teoretice expuse la curs sau seminar să fie îmbinate cu stagiile de practică și cu proiectele de cercetare.

În cele două săptămâni, studenții vor învăța cum se scrie o inițiativă legislativă, care este parcursul unui proiect de lege pentru a deveni lege, cum se dezbat legile și amendamentele în comisiile de specialitate și în cele două camere ale Parlamentului, ce înseamnă munca de consilier parlamentar și de ce cunoștințe au nevoie pentru a se angaja în această instituție. Vor avea ca sarcină să urmărească anumite proiecte de legi și să identifice instrumentele pe care le are la dispoziție un deputat pentru a rezolva problemele punctuale ale cetățenilor.

Sper ca prin acest program de mentorat tinerii studenți să aibă o șansă în plus la angajare atunci când vor absolvi facultatea. Voi continua acest proiect și voi încerca să sprijin cât mai mulți tineri merituoși să efectueze un stagiu de practică în cadrul Camerei Deputaților”, a declarat deputatul Claudia Gilia.

 

leave a reply