Deputatul Carmen Holban, la Festivalul Colindelor de la Moroeni: „Parcă nimic nu animă atât de frumos sărbătorile de iarnă precum colindele și cântecele transmise cu drag de la o generație la alta!”

Colindători din mai multe regiuni ale țării au făcut să răsune Valea Ialomiței de colinde românești, în cadrul celei de-a V-a ediție a Festivalului Colindelor de la Moroeni! Cele mai frumoase colinde românești, care se transmit cu sfințenie de la o generație la alta, au încântat participanții la acest festival devenit deja tradiție în nordul județului.

La eveniment a participat și deputatul PSD Dâmbovița, Carmen Holban, care le-a mulțumit colindătorilor pentru că duc mai departe această tradiție frumoasă, dar și organizatorilor, că s-au gândit să pună în valoare, într-un mod atât de special, această „comoară” românească.  

,,Parcă nimic nu animă atât de frumos sărbătorile de iarnă precum colindele și cântecele transmise cu drag de la o generație la alta! Am avut deosebita plăcere ca astăzi, la Pietroșița și Moroeni, să putem asculta unele dintre cele mai frumoase colinde din folclorul dâmbovițean, dar și din Maramureș și Moldova. Le mulțumim pentru urări colindătorilor și îi felicităm și pe organizatori! Cu astfel de momente ne asigurăm că lucrurile frumoase vor fi duse mai departe”, a transmis deputatul PSD de Dâmbovița, Carmen Holban.

leave a reply