Deputat PSD Carmen Holban: „Risc de proastă guvernare: din promisiunile coaliției majoritare au rămas doar austeritatea bugetară și mărirea tăierilor de venituri”

Măsurile stabilite de guvern pentru atingerea deficitului bugetar fixat în acest an au un singur numitor comun: austeritatea. În esență, până când Legea bugetului va ajunge în Parlament, este evident că în România se va adânci criza economică, socială și morală generată încă de anul trecut de anteriorul executiv liberal.

Să recapitulăm în rezumat: nu se vor mai acorda voucherele de vacanță în acest an, nu se vor majora pensiile și alocațiile, se vor limita călătoriile studenților pe mijloacele de transport și se vor plafona sporurile, în cazul în care nu se vor elimina.

Cu alte cuvinte, toate măsurile de sprijin adoptate prin legi în vigoare de către guvernul PSD sunt anulate, deoarece „noul meu guvern” și „noua mea majoritate parlamentară” nu doresc și nici nu pot oferi o viață mai bună pentru români, în această perioadă cruntă a ravagiilor pandemiei.

Aceeași rețetă au aplicat-o și în urmă cu zece ani, când premierul Boc ne explica tuturor cum creșterea economică negativă va salva România de criza financiară.

Mai mult, tensiunile dintre partidele coaliției de guvernare nu sunt în măsură să confere nicio încredere în buna funcționare a puterii executive a țării, deoarece fiecare ministru vrea să dispună de un buget cât mai mare.

Pe de altă parte, simulările efectuate la nivelul unităților administrativ teritoriale din țară, mai ales cele din mediul rural, indică faptul că în acest an bugetele comunelor vor fi la doar 40% din valoarea celor de anul trecut.

În concluzie, consider că România se află pe o direcție profund greșită, iar această guvernare de dreapta nu are nicio idee constructivă pentru a îmbunătăți situațiile dramatice din economie, sănătate, educație și HoReCa, și nici disponibilitatea de a rezolva problemele cu care românii se confruntă.

Carmen Holban

Deputat PSD de Dâmbovița

leave a reply