Deputat PSD Carmen Holban: „Efectele produse de guvernarea liberală și de Cîțu pot fi comparate, ca succesiune, cu explozia de la Cernobîl: pagubele imediate și pagubele care apar în timp”

Astăzi, 30 septembrie, în ședința comună a Senatului și Camerei Deputaților a fost citită moțiunea de cenzură inițiată de 157 de parlamentari social-democrați și intitulată „Stop sărăciei, scumpirilor și penalilor”.

În sala plenului reunit au fost prezenți doar parlamentarii PSD și AUR, aleșii USR-PLUS, PNL, UDMR și reprezentanții minorităților lipsind de la citirea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Cîțu.

Deputatul PSD de Dâmbovița, Carmen Holban, a participat la ședința reunită a Parlamentului și a dat asigurări că săptămâna viitoare această guvernare nocivă pentru români și România va pleca acasă, iar „Florin Vasile Cîțu va ieși pe ușa din spate a istoriei”

„Astăzi, în Parlamentul României, s-a citit moțiunea de cenzură depusă de PSD.

Efectele produse de guvernarea liberală și de Cîțu pot fi comparate, ca succesiune, cu explozia de la Cernobîl: pagubele imediate și pagubele care apar în timp.

Guvernul condus de actualul premier este nociv pentru România și trebuie împiedicat să afecteze, și mai mult, generațiile viitoare.

Cu siguranță vă spun că, marți, Florin Vasile Cîțu va ieși pe ușa din spate a istoriei”, a transmis deputatul PSD de Dâmbovița, Carmen Holban.

 

leave a reply