Deputat PSD Carmen Holban: Contribuţia clawback de 15% pentru toate medicamentele generice va crea un mediu favorabil aprovizionării adecvate a populaţiei

La propunerea conducerii PSD a Ministerului Sănătăţii, Executivul a aprobat un proiect de act normativ care va modifica modul de calcul al contribuţiei clawback.

Este vorba de un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii.

Contribuţia clawback este obligaţia de plată care trebuie achitată trimestrial de către posesorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, fiind instituită prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 77/2011.

Conform acestui demers legislativ, începând cu trimestrul III al anului 2023, contribuţia trimestrială se va calcula diferenţiat doar pentru două tipuri de medicamente, faţă de trei, aşa cum este în prezent.

În consecinţă, va fi implementat un regim unitar, în funcţie de clasificarea medicamentului şi nu de statul de provenienţă al acestuia, care va fi aplicat atât pentru medicamentele fabricate în România, cât şi pentru cele produse în alte state membre din Uniunea Europeană.

Astfel, contribuţia trimestrială urmează să fie diferenţiată, pentru medicamentele de tip I păstrându-se procentul actual de 25%, în timp ce pentru cele de tip II, medicamentele generice, va fi utilizat un procent aferent contribuţiei datorate de 15%.

Medicamentele de tip I sunt cele originale, pentru care nu există în ultima lună din fiecare trimestru cel puţin un generic/biosimilar care să îndeplinească condiţiile de comercializare pe teritoriul României, iar cele de tip II sunt medicamente originale şi generice/biosimilare pentru care există în ultima lună din fiecare trimestru cel puţin un echivalent terapeutic, care să îndeplinească condiţiile de comercializare pe teritoriul României.

Decizia Ministerului Sănătăţii şi a Guvernului este salutară, unul dintre obiectivele vizate referindu-se la menţinerea unui mediu favorabil păstrării şi impunerii pe piaţă a medicamentelor cu impact pozitiv în aprovizionarea adecvată şi continuă cu produse farmaceutice a populaţiei. Modificarea taxei clawback urmăreşte, de asemenea, eliminarea riscului declanşării unei acţiuni în constatarea neîndeplinirii de către ţara noastră a obligaţiilor de stat membru al Uniunii Europene, mai exact a declanşării procedurilor de infringement, eventualele consecinţe ale unei asemenea situaţii fiind de evitat.

În concluzie, în vederea eliminării riscului pronunţării unei hotărâri în defavoarea României, este oportună adoptarea propunerii de modificare şi completare a OUG nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii.

Consider că este un proiect legislativ pozitiv şi voi vota pentru adoptarea acestuia, în momentul în care va fi supus votului din Camera Deputaţilor.

Georgeta Carmen Holban

Deputat PSD de Dâmbovița

leave a reply