Pro România a decis că voteze moțiunea de cenzură pe care o va depune în Parlament PNL-USR-PMP-UDMR, însă parlamentarii formațiunii politice nu-și vor pune și semnătura pe documentul moțiunii redactat de liberali. Decizia a fost luată în cadrul ședinței de duminică, 9 iunie, care a avut loc la București și unde au participat toți senatorii și deputații Pro România, precum și coordonatorii județeni și naționali ai partidului. Potrivit deputatului Oana Vlăducă, toți cei 24 de parlamentari Pro România ( 23 de deputați și un senator) vor vota la vedere moțiunea de cenzură pentru a fi eliminate orice fel de dubii și discuții ulterioare vizavi de votul acordat de aleșii partidului.
„Noi, parlamentarii Pro România vom vota la vedere moțiunea de cenzură, dar nu vom semna textul moțiunii întocmit de către PNL-USR-PMP și UDMR. Ca să nu fie niciun fel de interpretări, tocmai de aceea am și ales să votăm la vedere această moțiune. Nu vrem să fim noi cei acuzați că am salvat cumva PSD. Este treaba celorlalte partide, de la PNL, de la USR, de la UDMR, să mobilizeze la rândul lor parlamentarii. Deci, din cadrul nostru, toți cei 23 de deputați și un senator, vom vota această moțiune, dar nu semnăm textul moțiunii, avem motivele noastre pentru care vrem să dărâmăm Guvernul și pentru care dorim schimbarea Guvernului. Au fost mai multe discuții făcute, și în cazul în care moțiunea va trece că spunem că propunerea noastră pentru premier este domnul Sorin Câmpeanu”, a declarat deputatul Pro România, Oana Vlăducă.
Vizavi de șansele de trecere ale moțiunii de cenzură, parlamentarul consideră că cel mai potrivit moment pentru depunerea și dezbaterea acesteia este după „consumarea” Congresului PSD programat pentru data de 29 iunie.
„Despre șansele ca o moțiune de cenzură să treacă… PSD-ul și-a fixat Congresul Extraordinar pe data de 29 iunie, nu intru în polemica lor, cuțitele sunt aruncate, se joacă de fapt cu cuțitele pe masă, nu mai ține nimeni cont nici de interesul partidului, ci se ține cont numai de interesele personale. În acest context noi trebuie să fim inteligenți și să câștigăm noi electoratul progresist, de stânga, modern și european, pentru că politicile Pro România se adresează acestui tip de electorat și ceea ce se întâmplă în PSD favorizează de fapt un curent Pro România. Dacă cineva dorește ca această moțiune să treacă trebuie ca și calendarul depunerii și susținerii ei să fie făcut astfel încât să o votăm imediat după 29 iunie, deci imediat după Congres. Oricine grăbește moțiunea înainte de Congres joacă fals și ipocrit, face joc dublu. Niciun parlamentar PSD nu va vota moțiunea înainte de Congres, asta trebuie să știe și domnul Orban și domnul Barna. Așadar, de fapt, momentul depunerii acestei moțiuni și votării va fi un filtru adevărat prin care vom afla de fapt cine vrea să cadă acest Guvern depășit și cine doar mimează lucrurile acestea la televizor”, a subliniat deputatul Oana Vlăducă.