Deputat Oana Vlăducă, întrebare la Ministerul Culturii privind Programul de investiții în domeniul culturii și propunerile de proiecte pentru obiectivele culturale din județul Dâmbovița

ÎNTREBARE

Adresată: Domnului BOGDAN GHEORGHIU-  Ministrul Culturii

Obiectul întrebării: situația Programului de investiții în domeniul Culturii / situația propunerilor din județul Dâmbovița

Domnule ministru,

În cursul anului 2018, Guvernul României a adoptat o ordonanță de urgență (nr. 76) pentru aprobarea Programului de investiții în domeniul Culturii. Demersul a fost privit ca fiind unul corect în perspectiva unei necesități de reglementare a asigurării fondurilor pentru investiții de reabilitare și/sau modernizare, consolidare, restaurare, punere în valoare a obiectivelor culturale.

În județul Dâmbovița, Consiliul Județean a transmis în același an , un număr de 8 propuneri de proiecte pentru obiective de investiții din domeniul culturii, după cum urmează:

  1. Reabilitare, modernizare, consolidare Muzeul Scriitorilor Dâmbovițeni – municipiul Târgoviște;
  2. Construire sediu laborator restaurare și depozitare bunuri patrimoniu – municipiul Târgoviște;
  3. Reabilitare, modernizare, consolidare, dotare și punere în valoare – Muzeul de Etnografie și Folclor Casa Gheorghe Popescu – comuna Pietroșița;
  4. Reabilitare și consolidare Muzeul de Etnografie și Folclor Casa Mihai Dobrescu – Oraș Pucioasa;
  5. Reabilitare și modernizare Tribunal – azi Muzeul de Istorie – municipiul Târgoviște;
  6. Conservarea, restaurarea și valorificarea clădirii Școlii de Cavalerie în vederea consolidării identității culturale a județului Dâmbovița;
  7. Reabilitare și consolidare monument istoric Casa Balaban – municipiul Târgoviște;
  8. Restaurarea, consolidarea și conservarea Monumentului istoric Școala Vasile Cârlova, azi Școala de Arte – municipiul Târgoviște.

Față de cele expuse, vă întreb, domnule ministru:

  • Care este stadiul implementării Programului la nivel național, respectiv câte fonduri au fost atrase, până la acest moment, prin acest program?
  • Care este situația propunerilor de finanțare înaintate de Consiliul Județean Dâmbovița, respectiv câte dintre acestea au primit finanțare?

Solicit răspuns scris.

Cu deosebită considerație

DEPUTAT PRO ROMÂNIA

OANA SILVIA VLĂDUCĂ

 

leave a reply