Discursul de astăzi, de la ședința de învestire a Guvernului, al domnului Dacian Cioloș ar fi putut fi cu adevărat emoționant, dacă nu ar fi fost, întâi de toate, îngrijorător. Precaritatea argumentelor, venită din partea unui fost și potențial prim-ministru al acestei țări, reprezintă nu doar un semnal de alarmă, ci și un motiv suficient de a pune la îndoială capacitatea acestuia de gestiona, în practică, tensiunile și crizele unei țări ce nu poate fi guvernată doar teoretic.

Sunt foarte curios: o fi apucat să citească programul de guvernare cu care a venit în fața Parlamentului, pentru a obține votul de învestitură? Părea că nu, de vreme ce soluția la creșterea tensiunilor sociale este privatizarea sistemelor publice de educație și sănătate, dar și a ceea ce a mai rămas din economia publică! Adică noi segregări pe bază de bani: banii care fac deosebirea între viață și moarte, între educație de calitate și abandon școlar și lista ”soluțiilor” care acutizează crizele și tensiunile sociale. USR ne-a prezentat un program de guvernare nu în logica binelui comun, ci în logica privilegiilor pentru o minoritate pe care criza economică o restrânge și mai mult: presupusa clasă de mijloc a României.

Am să repet un lucru care acum ar trebui să fie de domeniul evidenței: nu de libertarianism, nu de ”mai puțin stat” au nevoie românii, ci de politici sociale de esență social-democrată, de un stat coerent, articulat, care să calmeze tensiunile sociale. De doi ani, din noiembrie 2019, asistăm la un program de sărăcire generalizată a poporului român. Program pe care USR a vrut să-l accelereze!

Sărăcia a fost permanent o problemă a societății, și reducerea ei, prin măsuri active, s-a dovedit a fi benefică pentru toată lumea: indivizi, actori economici, state, societăți. Evident, combaterea activă a sărăciei are un cost, dar practica a dovedit că beneficiile depășesc cu mult costurile acțiunii. Păstrarea păcii sociale, în Occident, a contribuit esențial la prosperitatea lui, începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, și a politicilor economice și sociale promovate de stânga social democrată europeană, după primul Război Mondial, fiind apoi un instrument pentru reconstrucția postbelică, după 1945.

De mai bine de doi ani România este un poligon de încercare pentru un program libertarian care nu are nimic în comun nici cu realitățile României, nici cu nevoile societății românești. Politici care amintesc felul în care stalinismul românesc încerca să schimbe țara, violent și fără milă, după instaurarea comunismului de inspirație bolșevică. Acum noul dușman de clasă este cel ne-performant economic, inutilul în ochii neo-liberalilor corporatiști. Adică cinci milioane de pensionari, buni de nimic în materie de performanță economică, și trei milioane de angajați, plătiți cu salariul minim sau pe lângă, precarizați și băltind în sărăcia din muncă.

Cum măsurăm performanța economică? Cine sunt premianții acestui capitol? Firmele prietene guvernanților, care vor primi 2 miliarde de euro pentru consultanță din partea statului anti-social? ONG-urile prietene, care înlocuiesc administrația statului? Aparatul de propagandă al statului libertarian cu aromă de fascism social?

Între PNL, aripa Cîțu, și USR, toate aripile, este o întrecere în ceea ce privește sărăcirea în marș forțat a cetățenilor români. În timp ce până și cei care i-au inspirat în politicile lor promovează programe anti-sărăcie, conștienți că sărăcia devine o frână a performanței economice, România este condusă într-o direcție opusă. Care, din păcate, ne scoate din civilizația occidentală, în numele integrării în aceasta! Ne-am pierdut busola, reducând totul la un singur criteriu de judecată a cetățenilor: performanța lor economică. Performanța culturală și intelectuală nu mai contează? Omenia nu mai contează? Ce fel de societate vrem să construim? Una segregată, discriminată, un fel de corporație pe bucăți? Rușinos!

Deputat PSD de Dâmbovița

Ionuț Vulpescu