Dep. Ionuţ Sǎvoiu, la bicentenarul ”Şcolii de Inginerie şi Hotărnicie” din Iași

Deputatul PSD Ionuţ Sǎvoiu a participat joi, 14 noiembrie 2013, la Simpozionul ştiinţific internaţional GEOMAT 2013, organizat de Facultatea de Hidrotehnică, Geodezie şi Ingineria Mediului (HGIM) a Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi cu ocazia implinirii a 200 de ani de la înfiinţarea Şcolii de Inginerie şi Hotărnicie de către Gheorghe Asachi şi 75 de ani de la începerea cursurilor Şcolii Politehnice Ieşene.

„Mă bucur că Universitatea cultivă spiritul marelui ctitor de şcoli Gheorghe Asachi, cea mai luminată personalitate a Moldovei din acele timpuri, care a înfiinţat prima şcoală de ingineri hotarnici şi ingineri civili cu predare în limba română. Aici, la Iaşi, pe 15 noiembrie 1813, s-a semnat actul de naştere al întregului învăţământ ingineresc românesc” a declarat Deputatul Ionuţ Sǎvoiu.

Acesta a transmis mesajul Preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea: ” Domnul Preşedinte vǎ transmite cele mai bune gânduri şi vǎ felicitǎ pentru organizarea acestui eveniment important. Apreciem în mod deosebit preocupările şi rezultatele remarcabile ale profesorilor de la Facultatea de Hidrotehnică, Geodezie și Ingineria Mediului a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi”. Meseria de geodez este şi astăzi la mare căutare, chiar dacă nu este o meserie uşoară şi cere multă pregătire. Activitatea geodezului reprezintă un serviciu de interes public cu implicaţii tehnice, economice, sociale şi juridice deosebite şi avem nevoie de specialişti în domeniu pentru aplicarea Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară, instituit prin  Legea 133/2012.

În Parlamentul României, avem în vedere îmbunătăţirea legislaţiei privind cadastrul şi publicitatea imobiliară, precum şi elaborarea unei legi juste privind organizarea şi exercitarea profesiei de geodez.”

„Universitatea este un reper al unei comunităţi, o coloană de temelie. Profesorii universitari sunt cei care deschid drumuri, întemeiază şcoli şi construiesc destine. Totodată, universitatea de azi devine un centru de cercetare ştiinţifică performantă şi o sursă a inovaţiilor tehnologice, având un rol esenţial în dezvoltarea economică şi socială. Este ceea ce se întâmplă la Iaşi, unde s-a dezvoltat cu foarte multă mândrie şi cu foarte mare efort o cetate universitară”, a mai precizat deputatul PSD Ionuţ Sǎvoiu.

leave a reply