Declarația pentru susţinerea repatrierii cetăţenilor români în scopul reunificării familiilor, aprobată în Senatul României. Senatorul Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă: „Este o chestiune de demnitate românească, de a spune că ne dorim copiii înapoi și dorim refacerea acestor familii”. VIDEO

Statul român se implică, în sfârșit, în sprijinirea familiilor de români care trăiesc adevărate traume după le sunt luați, cu forța, uneori chiar răpiți, copiii de către autoritățile din țări precum Danemarca sau Germania.

Astăzi, după numeroase intervenții și presiuni ale senatorului Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă, care s-a luptat fără încetare, pe toate căile, să le facă dreptate acestor familii care au trecut prin situații traumatizante peste hotare, plenul Senatului a adoptat, cu 108 voturi pentru, Declaraţia pentru susţinerea repatrierii cetăţenilor români în scopul reunificării familiilor, în acord cu prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi cu alte documente juridice internaţionale în materie.

Deși Declarația adoptată astăzi face referire în mod special la familia Furdui din Germania, în cazul căreia așa zisa instituție de protecție a copilului- Jugendamt- a separat copiii de părinți pentru aproape doi ani de zile pe motiv să părinții români și-ar fi tratat cu agresivitate copilașii, în fapt ea este foarte importantă pentru toate familiile cu cetățenie română care trec prin situații traumatizante după ce sunt destrămate, fără motive reale, de autoritățile daneze sau germane. Acești români au nevoie de sprijin și din partea statului român pentru a lupta cu abuzul autorităților, a-și recupera copiii și a-și reclădi familia.

Potrivit Declarației, Senatul îndeamnă autorităţile germane responsabile să ţină seama de jurisprudenţa CEDO şi să ia în considerare recomandările adresate statelor membre de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei prin Rezoluţia 2049 (2015) Social Services in Europe şi le solicită soluţionarea de urgenţă a cererii legitime de repatriere imediată, formulată de Guvernul României cu sprijinul Parlamentului şi în acord cu cererile repetate ale cetăţenilor români Petre Furdui şi Camelia Miclău (Furdui), a celor trei copii ai acestora, având de asemenea cetăţenie exclusiv română şi care se află în prezent în custodia Jugendamt din Republica Federală Germania. Senatul reaminteşte că statul german are în egală măsură obligaţia, în calitate de stat parte la Convenţia Naţiunilor Unite privind Drepturile Copilului, “de a examina cu bunăvoinţă, umanism şi cu operativitate orice cerere depusă de un copil sau de părinţii acestuia de părăsire a statului, în scopul reîntregirii familiei.

În document se menţionează că, în continuare, sunt semnalate autorităţilor române cazuri similare de tratament discriminatoriu aplicat unor cetăţeni români din partea unor reprezentanţi ai serviciilor sociale din ţara de reşedinţă a acestora şi se reaminteşte că statul român înţelege responsabilităţile ce îi revin în asigurarea protecţiei drepturilor copilului, iar Programul de Guvernare 2021 – 2024 include atât obiectivul implementării unor reforme pentru prevenirea separării copiilor de familie, cât şi înfiinţarea unei structuri interinstituţionale, în coordonarea Ministerului Afacerilor Externe, care să cuprindă contribuţii de specialitate complementare, inclusiv cu personal, din partea unor instituţii sau departamente ale administraţiei româneşti din străinătate, pentru păstrarea şi dezvoltarea identităţii lor spirituale, religioase, culturale şi drepturi socio-economice.

De asemenea, declaraţia semnalează “un tratament discriminatoriu din partea unor reprezentanţi ai serviciilor sociale din ţara de reşedinţă, prin preluarea în custodie a copiilor lor, în cazul unor alegaţii aduse părinţilor, fără o anchetă corectă şi încălcând procedurile şi drepturile familiilor implicate”.

Despre dramele prin care trec numeroase familii de români, sau mixte, în țări precum Danemarca sau Germania, a vorbit astăzi în plenul Senatului senatorul Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă, cel care de ani buni se luptă cu toată forța pentru a le face dreptate acestor români, victime ale unor sisteme de protecție a copiilor și nu numai, care trec prin situații extrem de dificile ca urmare a faptului să sunt despărțiți de copiii lor, fără prea multe explicații.

„Vreau să mulțumesc Comitetului Liderilor că au decis trecerea pe Ordinea de zi proiectul acestei Declarații, care reprezintă și obligație constituțională, dar și de demnitate românească pentru noi atunci când vorbi, din păcate, de un fenomen foarte larg, care a devenit, din păcate, sistemic, de familii de români foarte numeroase care ne-au semnalat nouă, Statului Român, situații extrem de dificile, cu traume prin care au trecut în acești ani, și trec atunci când, sub diferite motive, au fost separați brusc, fără o anchetă prealabilă, fără o justificare în realitate, au fost separați de copii lor, în mare măsură cetățeni exclusiv români. Este o situație extrem de traumatizantă și, atunci când am luat cunoștință de o astfel de situație, cu ani în urmă, într-un caz al unei familii mixte, româno-norvegiene, am descoperit pas cu pas că dincolo de aparențe există realități mult mai profunde și traumatizante și este de datoria noastră, a Statului Român, a Guvernului, a Parlamentului, să intervenim în sprijinul acestor familii de români, pentru reunificarea lor. Subliniez că nu este vorba de acele cazuri în car se justifică intervenția oricărui stat, oricărei autorități, de a pune la adăpost copiii, dacă sunt situații de comportament abuziv, violent, din partea părinților… Nu vorbim despre astfel de situații, ci vorbim de o realitate însă pe care noi am descoperit-o, și sunt colegi, membri ai Parlamentului, din diferite grupuri parlamentare, care s-au implicat de-a lungul anilor și împreună am descoperi niște realități dramatice, traumatizante în care, da, este nevoie de intervenția statului român. Nu întâmplător textul acestei Declarații aduce în prim plan, în primul rând, situația sistemică atunci când statul român a primit de-a lungul anilor și avem de-a face cu sute de cazuri în care astfel de situații ne sunt semnalate, în care statul român încearcă, mai bine sau mai puțin bine, să intervină în sprijinul propriilor cetățeni. Vreau să vă aduc aminte cazul din Danemarca, cazul Ionuț și Sorana Rotundu, cu bebelușul Mathias, părinți care, fără nici un fel de verificare prealabilă, au fost, pe marginea unei semnalări medicale și a prezumției de vinovăție, trimiși în pușcărie două luni sub acuzația că și-ar fi zguduit copilașul nou-născut și iar fi generat o serie de traume. Acest lucru a fost verificat și, după o serie de demersuri ale multor oameni, români cu inimă, s-a demonstrat că de fapt a fost o culpă medicală a medicilor acolo și înainte de naștere, fiind vorba de un travaliu foarte dificil al mămicii, pentru care nu a primit asistența medicală corespunzătoare, și după naștere, pentru că nașterea s-a produs cu forcepsul ca în perioada comunistă în România, nu prin alte proceduri medicale care ar fi ușurat nașterea copilului și ar fi ușurat mamei această naștere, ba copilașul, în spital, s-a mai îmbolnăvit și de COVID… Aceste lucru au generat traume copilașului și au fost puse nu pe seama medicilor care au tratat greșit cazul, ci pe seama părinților, care au ajuns în pușcărie. Cetățeni români… După toate protestele, danezii au realizat greșeala, și fără nici un fel de explicații au pus în libertate și părinții și copilul, fără să exprime măcar un cuvânt de scuze la adresa părinților. Astăzi, părinții cu copilașul sunt în România, copilul este extraordinar de bine, de sănătos, Domnul a fost bun cu această familie care era însă foarte aproape să se prăbușească definitiv. Sunt alte cazuri, voi cita alte două nume, care reprezintă cazuri dramatice, cazul Hermina Gheorghe din Danemarca, care a trecut printr-o traumă uriașă pentru că băiatul cel mare a pierdut lupta cu cancerul, motiv pentru care vă dați seama starea de traumă extraordinară prin care această mămică a trecut. (…) Mai este cazul atât de dramatic al doamnei Mihaela Saidler din Germania și a fetiței sale Pia, o doamnă care s-a despărțit de soțul german, care a beneficiat de o hotărâre judecătorească germană de încredințare a custodiei copilului, hotărâre care nu a contat în nici un caz în fața acestei odioase instituții- Jugendamnt- care i-a luat pur si simplu copilul. (…) Cazul familiei Furdui, care este menționat în mod explicit în Declarație este un caz absolut dramatic, s-a vorbit public despre această situație și chiar și sistemul a cedat, a dat pas cu pas înapoi din copii… (…) Este cazul ca statul român să intervină, vorbim de oameni, de români, de cetățeni care au și dreptul la identitate națională, etnică, lingvistică, religioasă, care trebuie respectate… Nu este o chestiune ofensatoare la adresa altor state, dar e obligația noastră să ne facem datoria. În această Declarație solicităm ca autoritățile germane să dea curs cererii de repatriere care a fost formulată deja de două ori în ultimul an și jumătate de Guvernul României… Sunt cetățenii noștri, sunt copiii noștri în ultimă instanță”, a transmis senatorul Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului României.

leave a reply