Dâmbovițenii și-au dat mâna pentru a salva un simbol montan: Cabana Leaota

Vicepreședintele Agenției Naționale Arii Naturale Protejate, liderul filialei ALDE Dâmbovița, Ionel Petre, a participat recent la acțiunea de igienizare a Cabanei Leaota, simbol al turismului montan din județul nostru.

Acțiunea, rezultată în urma dezbaterii publice organizate de Asociația „Om pe munte” și moderată de Ionel Petre, a strâns laolaltă zeci de iubitori ai muntelui, jurnaliști, activiști, precum și cetățeni de toate vârstele.

Acesta este doar un prim pas din demersul inițiat de Asociația ”Om pe Munte” și susținut de Ionel Petre, de salvare de la prăbușire a acestui reper pentru iubitorii muntelui.

Următorii pași vor fi reparația acoperișului, refacerea pereților, a ușilor și ferestrelor, toate acestea având drept scop readucerea adusă la strălucirea de altădată.

„Am repurtat o primă victorie în demersul nostru de a reda Cabana Leaota turiștilor. Cabana Leaota a fost și trebuie să rămână un adăpost, un protector al oamenilor care colindă munții, cei care sunt îndrăgostiți de peisajele montane ale Dâmboviței. Nu a fost ușor, ci dimpotrivă ne-a trebuit multă răbdare, multă organizare. (…) M-am bucurat să văd interesul care există pentru reabilitarea Cabanei Leaota. Pentru mine, ca dâmbovițean, este o mândrie să pot spune că dâmbovițenii și-au dat mâna pentru a salva un simbol al județului. M-am implicat în acest proiect și îl voi susține până la capăt pornind de la o motivație personală. Cabana Leaota are o semnificație deosebită pentru mine. Adesea, în adolescență, urcam munții, iar de multe ori Cabana Leaota mi-a fost sfetnic când mă prindea noaptea. Vreau ca acum, în calitatea pe care o am de vicepreședinte al agenției, să contribui la salvarea Cabanei, pentru ca și alți turiști să se poată bucura de seri petrecute aici”, a declarat Ionel Petre, liderul ALDE Dâmbovița, vicepreședinte al Agenției Naționale Arii Naturale Protejate.

Proprietarul cabanei, care este totodată custode de Sit Natura 2000, a acceptat ca în perioada 16 iulie – 31 august, voluntarii Asociației ”Om pe Munte” să aibă acces în cabană pentru a o igieniza.

De altfel, Asociația ”Om pe Munte” a anunțat că elaborează un plan pentru salvarea cabanei și pentru redarea în circuitul turistic. La finalul acestei acțiuni, turiștii care parcurg traseele frumoase din zonă ar avea unde să se adăpostească seara sau de pericole.

 

leave a reply