Dacian Cioloș, vizită în Dâmbovița. Liderul Alianței 2020 USR-PLUS, îndemn pentru dâmbovițeni să iasă la vot pe 26 mai

Vineri, 10 mai 2019, Dacian Cioloș, președintele PLUS și primul pe lista Alianței 2020 USR-PLUS pentru alegerile europarlamentare, a venit la Târgoviște însoțit de mai mulți candidați ai Alianței pentru a sta de vorbă cu oamenii, dar și pentru a se întâlni cu membrii și simpatizanții alianței politice.

Alături de Dacian Cioloș s-au aflat și doi dâmbovițeni, candidați la alegerile europarlamentare, Cristian Ghinea, vicepreședinte USR, fost ministru al Fondurilor Europene și Oana Țoiu, membru al Consiliului Național al PLUS.

În județul Dâmbovița, caravana Alianței 2020 USR-PLUS a început în orașul Găești, unde a avut loc o întâlnire cu susținătorii Alianței, a continuat la Târgoviște, unde Dacian Cioloș, alături de echipa sa, a susținut o conferință de presă și a mers pe străzi să convingă cetățenii să iasă la vot pe 26 mai, pentru că, potrivit acestuia, targetul Alianței de a câștiga 5-6 mandate în Parlamentul European poate fi îndeplinit dacă prezența la urne va fi una ridicată.

„Suntem în plină acţiune de a explica oamenilor ceea ce ne propunem să facem, Alianţa 2020 USR-PLUS, în Parlamentul European, iar într-un context mai larg ceea ce ne propunem să facem pentru România, felul în care această Alianţă 2020 USR-PLUS se constituie într-o adevărată alternativă pentru reconstrucţia României pentru că aceste alegeri europarlamentare sunt esenţiale nu doar pentru că vom trimite europarlamentari în Parlamentul European care să apere acolo interesele României, dar aceste alegeri europarlamentare dau startul unui proces care în următorii doi ani de zile ar urma să schimbe România şi să repună ţara pe drumul reconstrucţiei pe bază de muncă, de cinste, de competenţă şi profesionalism. Începem cu alegerile europarlamentare, continuăm cu cele prezidenţiale, iar anul viitor cu alegerile locale şi cele parlamentare… Deci acum este o primă etapă dintr-un proces mai larg. Suntem astăzi la Târgovişte pentru explica dâmboviţenilor că le propunem pentru Parlamentul European cea mai bună listă de candidaţi pe care o forţă politică din România o prezintă la aceste alegeri şi fac această afirmaţie cu argumente… Avem pe lista noastră de candidaţi oameni competenţi, oameni care şi-au câştigat dreptul de a reprezenta românii prin ceea ce au făcut până acum în domeniile lor de activitate, în meseriile lor, oameni care cunosc foarte bine şi situaţia din România pentru că au avut experienţe de muncă aici, pentru că trăiesc aici, dar cunosc foarte bine şi modul în care funcţionează Parlamentul European, pentru că o mare parte din ei au făcut studii în Europa… Sunt oameni care cunosc foarte bine şi modul în care funcţionează Parlamentul European, deci vor merge acolo nu la shopping, nu ca să scape de România, nu ca să aibă un salariu mai bun… ci vor merge acolo să muncească şi să reprezinte România. Noi nu intenţionăm să plecăm la Bruxelles, ci să aducem UE în România şi de aceea din activitatea europarlamentarilor noştri, prezenţa la Bruxelles sau la Strasbourg va fi doar o parte din ceea ce vor face ei,  câteva zile pe săptămână, restul va fi activitate în ţară. Fiecare din europarlamentarii noştri vor deschide cel puţin două birouri europarlamentare de reprezentare în ţară pentru a discuta cu românii, pentru a le explica ceea ce facem noi acolo, pentru a le reprezenta interesele şi pentru a fi în contact cu ei”, a declarat, la Târgovişte, Dacian Cioloş.

 

leave a reply