Dacă se pune în practică, vestea este COLOSALĂ pentru agricultorii dâmbovițeni!

Cunoscuți în toată țara pentru roadele muncii lor, legumicultorii și pomicultorii dâmbovițeni se confruntă cu o situație-limită, care pune sub semnul întrebării viitorul celor două domenii: lipsa piețelor de desfacere! Fiind prinși cu munca la câmp, producătorii nu au timp să vândă ei înșiși produsele, fiind obligați să le vândă samsarilor, la prețuri de nimic. Ori, spun agricultorii, de multe ori abia de își acoperă costurile, nici vorbă să le rămână bani să trăiască până la următoarea recoltă. Iar despre dezvoltare, nici nu poate fi vorba.

Situația ar putea căpăta o nouă turnură, extrem de favorabilă. Potrivit președintelui CJD, Adrian Țuțuianu, una dintre temele pe care le-a abordat la întâlnirea cu ambasadorul Belgiei la București (care a vizitat, luni, Dâmbovița) a fost legată de oportunitatea ca lanțul de magazine Mega Image (retailer cu sediul în Belgia) să achiziționeze produse agro-alimentare direct de la producătorii agricoli. Altfel spus, ar fi o uriașă oportunitate pentru legumicultorii și pomicultorii dâmbovițeni de a vinde cantități mari de produse, la prețuri decente. Cartofii de la Lungulețu sau Slobozia Moară, zarzavaturile de la Târgoviște sau Băleni și fructele de pe Valea Dâmboviței ar putea, astfel, înlocui produse similare, mai frumoase  dar de calitate îndoielnică, aduse din țări ca Turcia.

Adrian Țuțuinu spune că a discutat despre sprijinul pe care CJD îl va acorda retailer-ului belgian, care în contrapartidă va achiziționa produse direct de la producătorii dâmbovițeni.

Dacă proiectul prinde viață, va avea un impact major în dezvoltarea legumiculturii și pomiculturii dâmbovițene.

leave a reply