Curtea Constituțională a decis că revocarea Avocatului Poporului este neconstituțională. După publicarea deciziei în Monitorul Oficial, Renate Weber își va relua funcția. Reacția președintelui PSD după decizia judecătorilor

Judecătorii Curții Constituționale a României au declarat neconstituțională revocarea lui Renate Weber din funcția de Avocat al Poporului și au decis că aceasta își va relua funcția. Sesizarea la CCR a fost făcută de Partidul Social Democrat.

Decizia Curții Constituționale a fost luată cu unanimitate de voturi. Judecătorii constituționali motivând că argumentele cuprinse în decizia de revocare sunt prea generale și lipsite de claritate.

„În ședința din data de 29 iunie 2021, Curtea Constituțională, în cadrul controlului hotărârilor Parlamentului, cu unanimitate de voturi, a admis sesizarea formulată de Grupurile parlamentare ale Partidului Social Democrat din Senat și din Camera Deputaților și a constatat că este neconstituțională Hotărârea Parlamentului României nr.36/2021 pentru revocarea doamnei Renate Weber din funcția de Avocat al Poporului.

Curtea a reținut că legea care reglementează revocarea, ca modalitate de încetare a unui mandat, trebuie să determine cu certitudine cazurile în care intervine această sancțiune, să stabilească procedura în cadrul căreia se analizează cererea de revocare și după a cărei parcurgere organul competent poate dispune revocarea și să prevadă dreptul la recurs în faţa unei instanțe independente şi imparţiale, deci posibilitatea persoanei revocate de a contesta măsura revocării, în condițiile art.21 din Constituție referitor la liberul acces la justiție.

Or, întemeindu-se pe dispoziții legale care nu asigură garanțiile de independență ale Avocatului Poporului în raport cu alte autorități publice, dispoziții cărora Parlamentul le-a atribuit o altă interpretare decât cea care rezultă din conținutul lor normativ, Hotărârea Parlamentului României nr.36/2021 pentru revocarea doamnei Renate Weber din funcția de Avocat al Poporului încalcă dispoziţiile constituţionale cuprinse în art.1 alin.(3) și (5) care consacră principiul statului de drept și principiul legalităţii şi al supremaţiei Legii fundamentale, precum și dispozițiile art.9 alin.(2) din Legea nr.35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului”, se arată într-un comunicat al Curții Constituționale.

După publicarea deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial, hotărârea Parlamentului de revocare a Avocatului Poporului va fi desființată, iar Renate Weber își va relua funcția.

„Curtea a constatat că, întrucât actul de revocare este neconstituțional, acesta încetează să mai producă efecte juridice. Prin urmare, în temeiul art.147 alin.(4) din Constituție, care consacră caracterul general obligatoriu și efectele pentru viitor ale deciziilor Curții Constituționale, Curtea menționează că, de la data publicării deciziei sale în Monitorul Oficial al României, doamna Renate Weber își reia calitatea de Avocat al Poporului, urmând a-și exercita mandatul constituțional pentru care a fost numită prin Hotărârea Parlamentului României nr.18/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.524 din 26 iunie 2019”, potrivit comunicatului CCR.

„UNANIMITATE, loserilor!!!

CCR a confirmat azi, în unanimitate, că PNL și USR au pus la cale un abuz îngrozitor și au atacat însăși esența statului de drept!

La sesizarea PSD, Avocatul Poporului a fost repus în drepturi, spre disperarea lui Cîțu, Orban, Barna și a restului găștii anti-corupților de carton.

Salut decizia Curții care consolidează astfel poziția acestei instituții în apărarea drepturilor și libertăților cetățenești față de abuzurile puterii.

Am văzut însă că Orban și Barna deja continuă delirul și vor o nouă procedură de revocare a doamnei Renate Weber. Chiar nu mai au niciun pic de rațiune! Nu-și dau seama că orgoliul lor prostesc va pune România în cea mai proastă poziție în fața întregii Europe! Îi somez să renunțe la aceste manevre sinucigașe, care fac un rău enorm țării!

P.S.: Mă bucur că Avocatul Poporului este în măsură să-și reia exercitarea deplină a atribuțiilor sale. La câte abuzuri pregătește această guvernare, Renate Weber va avea mult de lucru în continuare… sper că va începe cu OUG privind tăierea alocațiilor și cu OUG privind privatizarea sănătății”, a transmis președintele PSD la scurt timp după decizia CCR.

 

 

leave a reply