COVID-19. Proiect de lege depus de PSD, prin care fiecare român ar urma să primească gratuit seturi de 30 de măști de protecție

Astăzi, senatorii și deputații PSD au depus la Parlament inițiativa legislativă prin care fiecare român să primească un set de protecție care să conțină 30 de măști.

Având în vedere obligativitatea de a purta măști de protecție, care a fost anunțată recent de președintele României, parlamentarii social-democrați consideră normal ca statul sa facă acest efort și fiecare român să beneficieze de acestea.

„Siguranța și sănătatea românilor sunt prioritare”, a anunțat PSD Dâmbovița.

Acordarea setului de 30 de măști ar urma să se facă până în data de 15 mai, când se încheie actualul decret privind instituirea stării de urgență.

Potrivit proiectului de lege propus de PSD, Ministerul Sănătății – prin compania UNIFARM – va dispune achiziționarea de măști de protecție, conforme cu standardele europene și cu preponderență de la producători interni și din import.

Fondurile vor fi asigurate de la bugetul de stat sau din fondurile proprii ale UNIFARM.

În ceea ce privește distribuția măștilor, UNIFARM le va trimite autorităților publice locale, prin intermediul direcțiilor de sănătate publică. În final, autoritățile se vor asigura că aceste seturi de 30 de măști vor ajunge la fiecare cetățean.

Toți parlamentarii PSD de Dâmbovița vor vota pentru adoptarea acestui proiect de lege extrem de important pentru români, dâmbovițeni, în condițiile în care după 15 mai purtarea măștii de protecție devine obligatorie în spațiile publice închise și în mijloacele de transport în comun.

 

leave a reply