COVID-19. Hotelul Ceres din Pucioasa nu va mai fi centru de carantină, ci va oferi cazare medicilor ce vor duce lupta pentru viață la Spitalul Orășenesc

În criza generată de pandemia de COVID-19, lucrurile se schimbă uneori de la o oră la alta, iar informațiile inițiale se modifică și ele cu aceeași rapiditate.

Așa se întâmplă și cu informația potrivit căreia Hotelul Ceres de la Pucioasa urma să devină spațiu de carantină, acest lucru nu va mai avea loc. În schimb, Hotelul Ceres este pus la dispoziția medicilor care vor îngriji bolnavi de COVID-19,  pentru ca aceștia să nu meargă acasă, la familiile lor, după multele ore printre acești pacienți, ci să fie cât mai izolați, astfel încât virusul să se răspândească deloc sau cât mai puțin.

„Trăim vremuri infernale și indiferent de cât de puternici suntem, spaima își face simțită prezența din ce în ce mai tare!

Iar la noi în oraș ultimele două săptămâni au fost incredibile, cu tensiune crescândă, cu foarte multe întrebări fără răspuns și cu scenarii care mai de care mai spectaculoase și chiar macabre!

Pentru mine și colegii mei a fost o perioadă incredibilă, mai ales că înțelegeam din comentariile unor locuitori ai orașului faptul că se simțeau total neprotejați, în ciuda efortului nostru necontenit!

Nu vreau să va prezint aici zbaterea noastră, și pe undeva mă bucură faptul că agitația noastră permanentă nu a fost resimțită, pentru că ar fi putut contamina toți cetățenii orașului!

Vreau doar să vă spun că unul dintre subiectele ce a generat rumoare sau chiar teamă s-a încheiat!

Hotelul Ceres nu va mai fi spațiu de carantină!!!

Hotelul Ceres va fi locul în care se vor caza medicii, cadrele medicale și auxiliare ce deservesc spitalul nostru! Toți cei ce se vor implica în combaterea Coronavirus în spitalul Orășenesc Pucioasa vor avea un loc unde să se odihnească, pus la dispoziție de Primăria Pucioasa, pentru a nu își expune familiile și pentru a fi aproape de locul de muncă!

În curând dragilor, lupta pentru viață va (re)începe la Pucioasa!

Dumnezeu să ne ajute!

Mulțumesc domnului prefect Aurelian Popa, doamnei Roșoiu Cerasela și colegului meu, domnul consilier Tiberiu Popa, pentru că au fost lângă mine în toate demersurile legate de Hotelul Ceres!” – a transmis primarul orașului Pucioasa, Constantin Ana.

Vă reamintim că, pentru județul Dâmbovița, Spitalul Orășenesc Pucioasa este pe lista unităților medicale suport pentru Spitalul Județean de Urgență Târgoviște.

 

leave a reply