Corneliu Ștefan, președinte CJD: „Până la sfârșitul săptămânii vom ridica pe SICAP licitația pentru achiziția contractului de execuție a proiectului «Școala de Cavalerie»”

 

Conducerea Consiliului Județean Dâmbovița și consilierii județeni au mai făcut astăzi încă un pas în implementarea proiectului privind „Conservarea, restaurarea, valorificarea clădirii «Fosta Școală de Cavalerie» în vederea consolidării identității culturale a județului Dâmbovița”.

După ce au fost realizate documentațiile, s-au obținut toate avizele, consilierii județeni, cu unanimitate de voturi, au aprobat documentația tehnico-economică, principalii indicatori tehnico-economici și devizul general privind cheltuielile necesare pentru realizarea obiectivului de investiții, faza Proiect Tehnic.

După votul favorabil de astăzi, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a anunțat că în cursul zile va semna referatul pentru Caietul de sarcini, iar până la finalul săptămânii va fi lansată în sistemul electronic de achiziții publice licitația pentru atribuirea contractului de execuție al proiectului care vizează Școala de Cavalerie, un proiect în valoare de 2,5 milioane de euro.

„Voi semna referatul privind Caietul de sarcini și până la sfârșitul săptămânii vom ridica pe SICAP licitația pentru achiziția contractului de execuție a proiectului «Școala de Cavalerie». Este un proiect foarte important… Cred că avem nevoie să finalizăm cât mai repede aceste proceduri, sperăm ca până la sfârșitul anului să începem execuția lucrărilor pentru restaurarea și conservarea Școlii de Cavalerie”, a transmis președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

Lucrările vor dura 35 de luni, iar odată finalizat proiectul, în fosta Școală de Cavalerie vor putea fi organizate evenimente culturale naționale și internaționale, dar se va realiza și un film de animație cu tema „Cavaleria română în istorie”.

leave a reply