Corneliu Ștefan, președinte CJD: „Județul Dâmbovița nu este groapa de gunoi a nimănui! Am pornit războiul cu «mafia gunoaielor»”. Consiliul Județean reziliază contractul cu operatorul gropilor de gunoi de la Aninoasa și Titu, după ce acesta a fost prins că a acceptat depozitarea a tone de deșeuri din alte județe.

„Județul Dâmbovița nu este groapa de gunoi a nimănui!”, atrage atenția conducerea forului administrativ județean.

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, declară război „Mafiei gunoaielor” și prima „luptă” o începe cu operatorul gropilor de gunoi de la Aninoasa și Titu, Eurogas Prescom SRL, împotriva căruia a demarat deja procedurile de reziliere a contractului.

Decizia a fost luată după ce în acest sfârșit de săptămână, în serile zilelor de 4 și 6 iunie, polițiștii locali din Titu au depistat pe raza orașului mai multe camioane care transportau zeci de tone de gunoi, aduse din alte zone ale țării, pentru a fi depozitate în groapa de gunoi din localitate. Printre tonele de gunoi se aflau și resturi care proveneau de la o altă stație de reciclare din altă zonă a țării. Astăzi, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a declarat în cadrul unei conferințe de presă, că gunoiul provenea de la o societate din municipiul Râmnicul Vâlcea, SC Urban SA, iar gunoiul a fost adus la Titu în baza unei înțelegeri directe făcute, pe ascuns, cu operatorul gropii de gunoi. Această situație nu a putut fi tolerată de șeful Consiliului Județean Dâmbovița, care nu acceptă nici în ruptul capului ca Dâmbovița să fie „groapa de gunoi” a altor județe din țară, drept pentru care, pentru acest motiv și nu numai, a demarat procedurile de reziliere a contractului și a anunțat că toți cei care au greșit vor răspunde pentru ceea ce au făcut. Președintele Corneliu Ștefan are dovezi în susținerea acestor nereguli de la groapa de gunoi, deține fotografii ale tirurilor și remorcilor care au transportat gunoiul, ale bonurilor de cântar care arată exact cantitățile de deșeuri care au fost depozitate la Titu, dar și procesele verbale întocmite de oamenii legii.

„Această situație este inadmisibilă și, în calitatea mea de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, în calitate de președinte al ADI Deșeuri, împreună cu colegii mei, nu acceptăm astfel de practici. Am ajuns în această situație din cauza unui operator al depozitului de deșeuri care are contract cu ADI Deșeuri, și nu în ultimul rând al unui operator de transport din afara județului Dâmbovița, cu care nimeni din județ, nicio autoritate publică nu are niciun contract. În baza unui contract încheiat între cei doi n.r. operator groapă gunoi și transportator , fără acordul Consiliului Județean Dâmbovița, fără ca cineva să le fii încuviințat depozitarea deșeurilor provenite din alte județele în depozitele conforme de la Titu și de la Aninoasa, operatorul a recunoscut, de-a lungul timpului, că a primit cantități de deșeuri menajere.

Astfel de nereguli au mai avut loc în județul Dâmbovița. Un singur exemplu, în anul 2019, fără a solicita autorizație de Mediu de la Agenția pentru Protecția Mediului și fără a raporta datele privind gestionarea deșeurilor pe teritoriul județului, au fost aduse și depozitate la Aninoasa 500 de tone de deșeuri și 500 de tone la Titu. Conform contractului pe care-l avem încheiat între CJD-ADI Deșeuri și operatorul gropilor de la Titu și Aninoasa, este același operator, acesta a fost somat pentru plata unei penalități cu 10% a redevenței care nici până astăzi nu s-a plătit. Legat de acest operator, nici la depozitul de la Aninoasa și nici la cel de la Titu nu și-a îndeplinit condițiile contractuale, țintele stabilite prin contract nu au fost îndeplinite. Nici până în acest moment nu au început investițiile asumate tot prin contractul semnat cu Consiliul Județean Dâmbovița. La Aninoasa, de exemplu, stația de sortare nu funcționează din cauza unor defecțiuni neremediate în timp util, straturile de deșeuri depozitate nu sunt izolate așa cum ar trebui conform contractului. La groapa de la Titu canalul colector aferent stației de epurare este colmatat, iar incinta de acces și calea de acces nu există. Acestea sunt doar câteva condiții, clauze pe care și le-a asumat în contract. Vreau să anunț public astăzi că pentru abaterea gravă de a aduce deșeuri din alte județe în depozitele din județul Dâmbovița, am propus Adunării Generale ADI Deșeuri rezilierea contractului cu operatorul depozitelor de gunoi, toți membri votând pentru, și am început procedura de reziliere. De astăzi, împreună cu conducerea ADI Deșeuri, pentru ceea ce s-a întâmplat la sfârșitul săptămânii la Titu, vom sesiza IPJ Dâmbovița, Agenția pentru Protecția Mediului, Garda de Mediu și toate instituțiile cu atribuții în acest domeniu. Vreau să transmit operatorilor din Dâmbovița, cetățenilor, dar și celor din alte zone ale țării, și tuturor celor care încearcă astfel de practici, faptul că județul Dâmbovița nu e groapa de gunoi a nimănui, iar cei care au greșit trebuie să răspundă în consecință.

Nu am de ce să tolerez asemenea practici… Am început deja procedurile de reziliere a contractului. Le-am transmis public că nu fac niciun pas înapoi. Eu țin cu județul Dâmbovița și cu dâmbovițenii. Nu am ajuns groapa de gunoi a nimănui… Și dacă cineva nu a înțeles până astăzi că nu este de joacă, îi transmit public că am pornit războiul cu „mafia gunoaielor”.

„Operatorul tratează într-adevăr bunurile Consiliului Județean, care sunt concesionate, ca pe bunurile proprii. Da, răspunde solicitărilor noastre, dar cu foarte multă greutate și atunci când nu are argumente se adresează instanței de judecată. Toate aspectele conflictuale pe care le-am întâmpinat în derularea acestui contract au ajuns în instanță. De regulă a câștigat pe la instanțele dâmbovițene, dar a pierdut ulterior prin hotărâri judecătorești definitive la Curtea de Apel Ploiești. (…) Este o situație foarte tensionată între părțile contractante, între Asociația de Dezvoltare și operator”, a adăugat Carmen Ivan, administrator public interimar ADI Managementul Integrat al Deșeurilor Dâmbovița

,,El afirmă că instituțiile statului au fost foarte relaxate în relațiile cu el. L-am invitat să depună inclusiv plângeri la DNA dacă apreciază că și-a abținut avizele pe extinderile de gropi… cum și le-a obținut. Este problema lui! Cert este că trebuie să procedăm la rezilierea acestui contract pentru că a fost o bătaie de joc, trebuia să se întâmple acum trei ani. Vedeți că se practică importul de gunoaie, acum le importăm și noi din alte județe. Noi trebuie să asigurăm depozitarea, colectarea și transportul gunoaielor noastre. Nu vreau să fac speculații de ce nu au fost reacții până la momentul acesta (n.n. din partea fostei conduceri a CJD)’’, a declarat vicepreședintele CJD, Antonel Jîjîie.

leave a reply