Corneliu Ștefan, președinte ales al Consiliului Județean, mesaj la început de an universitar: „Universitatea Valahia din Târgoviște va avea în CJD un partener de încredere pe care se poate baza în toate planurile de viitor ale mediului academic târgoviștean”

Astăzi, 1 octombrie, în condiții cu totul speciale, generate de pandemia de coronavirus, începe noul an universitar. Pentru a proteja studenții și cadrele universitare de îmbolnăvirea cu noul coronavirus, la Universitatea „Valahia” din Târgoviște nu a organizat festivități pentru deschiderea anului universitar, iar primul semestru al acestui an se va desfășura în sistem online.

Chiar dacă începutul de an universitar este unul atipic, președintele PSD Dâmbovița, deputat Corneliu Ștefan, ales pe 27 septembrie președinte al Consiliului Județean, a transmis un mesaj studenților și cadrelor universitare:

„Anul Universitar începe altfel decât eram obișnuiți. Condițiile generate de această pandemie ne obligă să nu ne bucurăm așa cum trebuie de începerea anului academic la Universitatea Valahia din Târgoviște.

Chiar și în aceste condiții, le urez cadrelor didactice și personalului auxiliar, studenților, masteranzilor și doctoranzilor un an universitar ușor și cât mai multe realizări.

Universitatea Valahia din Târgoviște va avea în Consiliul Județean Dâmbovița un partener de încredere pe care se poate baza în toate planurile de viitor ale mediului academic târgoviștean”

leave a reply