Continuă lucrările la Stadionul „Eugen Popescu”. Au fost turnate fundațiile la primii doi stâlpi ai nocturnei, iar până la finalul lunii nocturna va fi montată în integralitate

Continuă lucrările la Stadionul „Eugen Popescu”!, anunță primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.

Potrivit edilului, săptămâna aceasta s-au efectuat o serie de lucrări extrem de importante, iar acestea vor continua și în perioada care urmează:

– au fost turnate fundațiile la primii 2 stâlpi ai nocturnei, urmând ca, până la finalul lunii, nocturna să fie integral montată;

– a continuat activitatea de turnare a gradenelor la tribuna care se reabilitează, respectiv la primul tronson de tribună abordat (cel din vecinătatea Casei Armatei), cu precizarea că această parte a tribunei va fi gata săptămâna viitoare;

– se lucrează la săpătură pentru subturnare la fundația de bază la tronsoanele 9 și 10 și se montează armătura;

– a continuat montarea stâlpilor și a grinzilor, parte componentă a structurii metalice a Tribunei I;

– se realizează bazinul de retenție;

 

leave a reply