Construirea spitalului de pediatrie, „proiectul de suflet” al conducerii Consiliului Județean Dâmbovița. „Este aproape finalizat studiul de fezabilitate, în curând îl vom prezenta. Anul viitor vom scoate la licitație proiectul tehnic și execuția” (Corneliu Ștefan, președintele CJD)

„Investiția în sănătatea copiilor, părinților și bunicilor noștri este mai importantă decât orice altceva”, a declarat președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, în conferința de bilanț a anului 2023.

Anul acesta a fost unul colosal în ceea ce privește investițiile forului administrativ județean în domeniul sănătății, Spitalul Județean de Urgență Târgoviște fiind beneficiarul unor proiecte de anvergură menite să îmbunătățească serviciile oferite pacienților, condițiile în care aceștia sunt tratați.

Președintele Corneliu Ștefan a mărturisit însă că dacă ar fi să aleagă un proiect din cele la care s-a lucrat în acest an cu siguranță pe primul loc se află Spitalul de Pediatrie pe care administrația județeană îl va construi în municipiului Târgoviște, cu fonduri europene. Acesta este „proiectul de suflet” al conducerii Consiliului Județean Dâmbovița, un proiect la care se lucrează fără oprire de multe luni și al cărui studiu de fezabilitate va fi prezentat public în scurt timp.

Spitalul nou dedicat exclusiv copiilor va fi construit pe locația fostului Spital de Boli Contagioase din Târgoviște și are o valoare estimată la aproximativ 25 milioane de euro. Clădirea va avea o suprafață construită de 4000 mp și va fi avea 70 paturi de spitalizare continuă, bloc operator cu ATI, ambulatoriu integrat de pediatrie, 4 sau 6 locuri de spitalizare de zi, un ambulatoriu RMN și radiologie pediatrică, o parcare supraetajată de aproximativ 100 locuri pentru personal și pacienți.

„Toate proiectele sunt importante, însă proiectul nostru de suflet îl reprezintă cel al construirii unui spital nou, un spital pediatric. Este un spital care va fi construit de la zero. Este aproape finalizat studiul de fezabilitate, în curând vi-l vom prezenta. Proiectul unității medicale va fi finanțat prin POS-ul de Sănătate. Anul viitor vom scoate la licitație proiectul tehnic și execuția”, a declarat președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

leave a reply