Constantin Stroe, primarul comunei Sotanga: “Nu sunt interesat de pensiile speciale”

Prezent la conferința de presă a PSD Dâmbovița, Constantin Stroe, primarul comunei Șotânga, și-a anunțat dorința de a candida pentru obținerea unui nou mandat de primar al localității.

Legat de pensiile speciale, unul din cele mai dezbatute subiecte din ultima vreme, edilul comunei Șotânga a declarat că nu este interesat, legea salarizării personalului bugetar prezentând un interes mai mare pentru el.

„Din punctul meu de vedere, nu sunt interesat de pensiile speciale. Mă interesează foarte mult legea salarizării personalului bugetar, pentru că mai am 20 de ani până când ies la pensie şi până la momentul acela se vor schimba multe în legislaţia românească, dat fiind ritmul în care se aprobă în Parlament actele normative, respectiv 5000 de legi şi 1000 de ordonanţe în ultimii ani. Deci eu militez pentru legea salarizării personalului bugetar, să fie o lege bună care să mulţumească tot ceea ce înseamnă administraţie în România şi să încurajeze valoarea şi performanţa în administraţia publică, pentru că avem nevoie de specialişti pregătiţi care să facă faţă actualei conjuncturi europene”, a declarat Constantin Stroe.”

leave a reply