Consiliul Județean Dâmbovița apelează la specialiștii din cadrul ASE București pentru realizarea de studii pentru proiectele guvernamentale sau europene

Turismul, colaborări și strategii de dezvoltare, a fost tema pe care s-au axat discuțiile dintre autoritățile locale județene și specialiștii din cadrul Academiei de Studii Economice București.

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, însoțit de vicepreședintele Alin Manole și Mădălina Breazu, șef Serviciu Pregătire și Monitorizare Proiecte cu Finanțare Externă, Vasile Dinu, directorul general al Direcției Generale Infrastructură Locală, Teodor Bâte, arhitectul șef al județului și Ovidiu Cârstina, directorul Complexului Muzeal Curtea Domnească din Târgoviște, a avut astăzi, 14 mai 2019, o întâlnire cu rectorul Academiei de Studii Economice (ASE), prof. univ. dr. Nicolae Istudor, decanul Facultății de Business și Turism din cadrul ASE din București, prof. univ. dr. Rodica Pamfilie și alți specialiști din cadrul instituției.

Scopul întâlnirii a fost acela de a analiza posibilitățile de colaborare, în vederea elaborării în parteneriat a unei strategii de dezvoltare turistică. Și asta după ce și în trecut, Consiliul Județean Dâmbovița a mai derulat un astfel de parteneriat, care s-a dovedit unul de succes, prin care a beneficiat de expertiza specialiștilor în turism, din cadrul unității de învățământ superior, pentru derularea proiectului „Promovarea Potențialului Turistic al Județului Dâmbovița”, finanțat prin Programul Operațional Regional 2007-2013, în cadrul căruia ASE a elaborat un studiu de marketing.

În cadrul acestei întâlniri, rectorul ASE a precizat că CJD este singurul consiliu județean din țară și a treia instituție publică la nivel național, după Ministerul Economiei și Ministerul Întreprinderilor Mici și Mijlocii, care apelează la sprijinul specialiștilor în vederea realizării de studii pentru proiectele finanțate din fonduri guvernamentale sau europene.

În perioada următoare, Consiliul Județean Dâmbovița va stabili etapele necesare derulării acestui parteneriat, pentru elaborarea unei strategii la nivel județean, care să urmărească dezvoltarea zonei montane a județului Dâmbovița și a altor obiective de interes pentru potențialii turiști. Totodată, autoritățile județene intenționează ca în baza acestei colaborări să se realizeze activități de cercetare și studiere a profilului turistului venit în județul Dâmbovița, pentru a putea găsi cele mai bune căi de atragere a acestuia si a răspunde tuturor exigențelor sale.

Cu acest prilej, președintele CJD, Alexandru Oprea, a prezentat principalele proiecte pe care instituția le are în desfășurare sau în elaborare și care au ca obiectiv dezvoltarea turismului în județul Dâmbovița.

 

leave a reply