Conducerea Primăriei Târgoviște, vizită pe teren înainte de realizarea proiectului tehnic pentru investiția care privește valorificarea și amenajarea peisagistică a Șanțului și Valului Cetății.

Conducerea Primăriei Târgoviște a făcut o vizită pe amplasament înainte de începerea realizării proiectului tehnic pentru unul dintre cele mai importante proiecte din istoria municipiului reședință de județ, „Valorificarea și Amenajarea Peisagistică a Șanțului și a Valului cetății”, o investiție de aproape 18 milioane de euro care va fi realizată din fonduri europene.

Despre acest proiect complex a vorbit astăzi primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, care este convins că investiția va contribui la creșterea numărului de turiști și va plasa municipiul pe harta turismului național și internațional.

„Vizită pe amplasament ca primă etapă în vederea realizării proiectului tehnic care vizează una dintre cele mai importante și spectaculoase investiții din istoria municipiului Târgoviște, respectiv “Valorificarea și Amenajarea Peisagistică a Șanțului și a Valului Cetății”!

Intervențiile au în vedere o suprafață de aproximativ 61.000 mp. și presupun, în linii mari, amenajarea și valorificarea peisagistică integrală a obiectivului de investiții, realizarea de rețele de utilități, camere de supraveghere video, vitrine de expunere, sisteme de prezentare audio-video, ecologizarea tuturor sectoarelor, demolarea tuturor construcțiilor parazitare, etc.

Totodată, investiția presupune realizarea de alei pietonale și piste de biciclete de-a lungul întregului traseu, dar și mobilier urban specific sau locuri de joacă tematice, cu accent în plus pe amenajarea spațiilor verzi generoase existente.

Obiectivul specific al proiectului, în valoare de aproximativ 18.000.000 de euro și finanțat din fonduri europene, constă în promovarea dezvoltării integrate a patrimoniului cultural prin punerea în valoare a potențialului turistic al obiectivului de patrimoniu – Șanțul și Valul Cetății Târgoviștei, precum și creșterea numărului de turiști și plasarea hotărâtă a municipiului Târgoviște pe harta turismului național și internațional”, a declarat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.

leave a reply