Concert caritabil de Crăciun al Asociației Dar din Dar pentru Suflete minunate. Evenimentul va fi găzduit de Cinematograful „Independența” și va avea multe surprize pentru toți cei care vor participa, vor dona și vor face astfel o faptă bună în preajma Crăciunului.

Concert caritabil de Crăciun, organizat de Asociația Dar din Dar pentru Suflete minunate, cu implicare importantă a conducerii administrației municipale și județene.

Cu sprijinul Primăriei Târgoviște și al Consiliului Județean Dâmbovița, găzduit de sala multifuncțională a Cinematografului „Independența”, va avea loc, pe 14 decembrie, de la ora 19:00, un concert caritabil, eveniment căruia i s-au alăturat, de asemenea, sponsori și oameni de suflet.

Pe lângă cele 23 de personalități locale, cunoscute și apreciate la Târgoviște și nu numai, care vor urca pe scenă, Asociația a mai pregătit o tombolă, mai multe premii și câteva surprize pe care le vor descoperi cei care vor participa.

Donațiile se vor face pe parcursul evenimentului, în locurile special amenajate, iar intrarea este liberă.

De asemenea, puteți susține această inițiativă prin donații directe în contul:

RO98RNCB0128170365330001 – RON/EURO

Reprezentanții Asociației Dar din Dar pentru Suflete minunate mulțumesc public președintelui CJD, Corneliu Ștefan, primarului Târgoviștei, Cristian Stan, tuturor sponsorilor care fac posibil ca evenimentul să aibă loc anul acesta în preajma Crăciunului, iar în final zeci de oameni să fie ajutați și sprijiniți chiar în preajma sărbătorii Nașterii Domnului.

„Sunt extrem de încântată să vă anunț că și în acest an ni se alătura peste 50 de oameni în această minunată poveste.

În data de 14 decembrie, începând cu orele 19:00, sunteți așteptați la un Concert Caritabil, organizat cu sprijinul Primăriei Târgoviște și a Consiliului Județean care ne-au permis să ne desfășură, activitatea în incinta celei mai mari și frumoase săli ale orașului.

Pentru asta îi mulțumim domnului primar Cristian Daniel Stan și domnului Corneliu Ștefan pentru suportul oferit.

De asemenea țin să le mulțumesc tuturor sponsorilor care ne vor ajuta să facem din această seară una memorabilă dar și celor care vor avea grijă ca voi, cei care veți călca pragul Cinematografului în data de 14 Decembrie să aveți parte de momente de neuitat.

Vor fi momente inedite pe scena Cinematografului oferite de peste 23 de nume cunoscute și apreciate în orasul Târgoviște, un decor de basm, tombole și multe premii pe care le vom oferi participanților, multe alte surprize ce le veți descoperi în seara evenimentului”, a transmis cu entuziasm și recunoștință Cristina Petre, președintele Asociației Dar Din Dar Pentru Suflete Minunate.

 

 

 

leave a reply