Competițiile sportive, rol important în cadrul „Zilelor Județului Dâmbovița”. Ziua câștigătorilor.

Și la ediția din acest an a Zilelor Județului Dâmbovița, competițiile sportive au ocupat un rol important și s-au adresat tuturor vârstelor și gusturilor.

Au avut loc turnee de fotbal, tenis, baschet 3×3, lupte pe plajă. Sute de sportive s-au înscris la competițiile organizate de Consiliul Județean Dâmbovița, iar ziua de astăzi a fost dedicată premierii câștigătorilor.

La Complexul Turistic de Natație, și-au primit medaliile și cupele câștigătorii Campionatului de Fotbal „Iubim Dâmbovița”. Trofeul competiției a fost adjudecat de echipa din Târgoviște. Pe locul II s-a clasat echipa din Doicești, locul al treilea a fost ocupat de echipa din Dragomirești, iar locul al patrulea a fost adjudecat de echipa din Vișina.

„Le mulțumim tuturor pentru participare și îi așteptăm și la ediția cu numărul 4 a „Zilelor Județului Dâmbovița”.

Și anul acesta s-a demonstrat că astfel de evenimente sportive nu sunt doar despre scoruri și trofee, ci și despre spiritul de fair-play și, mai important, despre comunitate”, a transmis președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

Campionatul Județean de tenis de câmp a fost una dintre competițiile sportive care s-a bucurat de succes. Pe terenurile bazei sportive Vascony, s-au desfășurat partide la care au participat peste 90 de concurenți de toate vârstele. Cei mai buni tenismeni au fost premiați astăzi de președintele CJD, Corneliu Ștefan, și de primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.

De asemenea, tot astăzi, au fost premiați și baschetbaliștii turneului de 3×3, întrecere la care au participat sute de tineri din toată țara.

„Felicitări tuturor participanților pentru efortul depus, dar și pentru că au făcut din acest eveniment un moment de referință în cadrul „Zilelor Județului Dâmbovița”!

Fiecare echipă a dat tot ce a avut mai bun și a luptat pentru victorie! Mulțumim tuturor! Ne vedem și anul viitor!”, a transmis președintele CJD, Corneliu Ștefan.

leave a reply