Colinde și colindători la sediul PSD Dâmbovița

Sediul Partidului Social Democrat Dâmbovița a răsunat, astăzi, de colindele și urările copiilor din Asociația Mișcarea Romilor Dâmbovița și ale elevelor Școlii Frasinu, Cornești.

Colindătorii au fost întâmpinați de către deputatul Carmen Holban, președinte executiv PSD Dâmbovița și Luciana Cristea, vicepreședinte CJD Dâmbovița.

„Dintre obiceiurile românilor cel care se identifică cel mai mult cu sărbătoarea Crăciunului este colindul. În aceste timpuri, când oamenii parcă nu mai au timp să se bucure de această mare sărbătoare creștină, am primit cu mare bucurie mesajul transmis de colindători”,  a transmis deputatul Carmen Holban.

Toți colindătorii au fost răsplătiți pentru urări, după obiceiul românesc.

leave a reply