Colindători la Parcul Industrial Moreni! Managerul Gabriel Purcaru și echipa sa, „ajutoarele” lui Moș Crăciun și în acest an.

Momente de excepție, încărcate de emoție și bucurie, la Parcul Industrial Moreni!

După un an de excepție, o muncă managerială asiduă, Parcul Industrial Moreni și-a deschis în această perioadă, cea mai frumoasă din an, porțile pentru grupurile de colindători din municipiu și nu numai, iar glasurile micilor urători au umplut sufletele de bucurie conducerii și salariaților unității economice.

Gabriel Purcaru, directorul SC Parc Industrial Moreni, a fost și anul acesta un „ajutor” de nădejde al lui Moș Crăciun și, alături de membrii din conducerea instituției, i-a răsplătit pe copii cu daruri și surprize.

„Cu siguranță cea mai frumoasă perioadă din an este acesta, când acești copii minunați ne trec pragul pentru a ne colinda.

Acești copii talentați sunt viitorul nostru, ei sunt cei care vor duce mai departe tradițiile, portul și valorile acestei țări!

Obligația noastră este să facem tot ceea ce ține de noi pentru a le asigura acestor copii un viitor cat mai sigur!

Le doresc tuturor copiilor, părinților, bunicilor și cadrelor didactice un călduros La Mulți Ani și multă sănătate!”, a transmis managerul Parcului Industrial Moreni, Gabriel Purcaru.

leave a reply