Chindia Târgoviște rămâne în Liga I, după un meci de coșmar cu Concordia Chiajna. Mesajul președintelui CJD, Corneliu Ștefan, pentru jucători, suporteri și managementul echipei. VIDEO cu golul victoriei.

După un meci de coșmar, Chindia Târgoviște a reușit să o învingă pe Concordia Chiajna în returul de la Ploiești, scor 1-0, (2-2 la general, 4-1 după penalti-uri).

Elevii lui Emil Săndoi au reușit să salveze echipa de la retrogradare și să rămână la prima ligă fotbalistică după cele două manșe ale barajului, care au adus suporterii, prezenți într-un număr impresionant la stadion, de la agonie la extaz.

Prezent la meciul de la Ploiești, alături de suporterii târgovișteni și dâmbovițeni, a fost și președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, care după meci a mers în vestiarul băieților de la Chindia pentru a-i felicita și a-i asigura că administrația județeană va continua să sprijine financiar echipa.

Președintele Consiliului Județean a mulțumit și fanilor Chindia Târgoviște pentru felul cum au susținut echipa atât în meciurile de baraj, cât și pe întregul sezon fotbalistic.

 „Cătălin Căbuz, eroul acestui sezon!

În această seară, am fost alături de echipa noastră și am asistat la un meci în care jucătorii lui Emil Săndoi au dat tot ce au putut pe teren, împinși spre victorie de fani.

A fost un play-out cu mari emoții, cu jocuri bune și mai puțin bune, dar Consiliul Județean Dâmbovița va susține financiar Chindia Târgoviște și sezonul viitor.

Vreau însă ca fanii Chindiei să nu mai trăiască momente dramatice precum cele de astăzi, iar pentru asta vom avea o discuție cu managementul echipei în care vom stabili prioritățile pentru 2022-2023.

Încă o dată spun: Chindia Târgoviște are fani ca nicio altă echipă!

Și le mulțumesc pentru acest lucru!”, a transmis la finalul meciului președintele CJD, Corneliu Ștefan.

leave a reply