Casa Județeană de Pensii Dâmbovița a primit și cea de-a 15-a tranșă de bilete de tratament din acest an. Sunt disponibile 137 de bilete în 13 stațiuni din întreaga țară.

Pentru seria a 15-a din acest an, cu date de plecare în perioada 13 – 17 octombrie 2023, Casei de Pensii Dâmbovița i-au fost aprobate 137 bilete de tratament balnear, în stațiunile: Sărata Monteoru, Pucioasa, Covasna, Olănești, Felix, Căciulata, Amara, Slănic Prahova, Slănic Moldova,  Călimănești, Herculane, Vatra Dornei și Bala. Repartizarea biletelor poate fi consultată atât la sediu, cât și pe site-ul instituției noastre.

  Eliberarea biletelor se va face în perioada 02 octombrie  – 06 octombrie 2023, conform planificării, anunțată telefonic fiecărui beneficiar.

  Contribuția individuală a unui bilet de tratament este de 50% din cuantumul brut al pensiei, inclusiv din pensia brută acordată, dacă beneficiază de drepturi de pensie din alte sisteme neintegrate sistemului public de pensie. În cazul pensionarilor care au și calitatea de asigurat, contribuția individuală este de 50% din cuantumul brut total al drepturilor de pensie și câștigul brut de natură salarială care a constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale din luna anterioară celei în care se face repartiția.

  Biletul de tratament se eliberează personal titularului, pe baza actului de identitate. Acesta va avea asupra lui: talonul de pensie aferent lunii septembrie/2023 și recomandarea medicală.

Daniela STOENESCU

Purtător de cuvânt CJP Dâmbovița

leave a reply