Caravana Smart City a ajuns și la Târgoviște. Ce proiecte a pregătit Primăria pentru un municipiu smart

După Sibiu, Cluj Napoca, Buzău și Bacău, Caravana Smart City a ajuns și la Târgoviște! Este vorba de un program național de promovare a proiectelor, produselor și serviciilor Smart, derulat de Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate și desfășurat sub Înaltul Patronaj al Ministerului Energiei. Și pentru că scopul proiectului este acela de a conecta factorii decidenți din administrația publică, societatea civilă, mediul universitar și companiile private care oferă soluții inovatoare în vederea găsirii de soluții smart pentru dezvoltarea orașelor, astăzi la Primăria Târgoviște a avut loc o dezbatere extrem de interesantă despre ceea ce înseamnă conceptul de smart city, întâlnire în cadrul căreia edilul municipiului Târgoviște a prezentat o serie de idei și proiecte, ce se află în diverse stadii de implementare, care vor transforma municipiul reședință de județ într-un oraș smart în viitorul apropiat. La eveniment au participat deputații Corneliu Ștefan și Carmen Holban, subprefectul Florina Mureșan, secretarul județului, Ivan Vasile Ivanoff, prorectorul Universității „Valahia”, Corneliu Sălișteanu, dar și reprezentanți ai administrației publice locale.

Potrivit primarului Cristian Stan, în cadrul unui proiect cu finanțare europeană care va fi implementat în municipiu, toate stațiile de călători din oraș vor fi independente din punct de vedere energetic și vor beneficia de un sistem de management prin care se administrația locală va primi informații în timp real legate de numărul de călători sau întârzieri ale autobuzelor. De asemenea, edilul a prezentat și un proiect care privește o implementarea unei aplicații smart, pentru care deja s-a semnat contractul de licențiere, care permite îmbunătățirea activității de promovare turistică, o aplicație integrată în care vor fi menționate toate elementele care compun oferta turistică a municipiului Târgoviște, atât cele publice, cât și cele private și care va oferi cetățenilor municipiului posibilitatea să raporteze, utilizând telefonul mobil, incidente petrecute în municipiu și va putea să urmărească ăn orice moment stadiul în care se află reclamația. Aplicația va deveni funcțională în cel mult 3 săptămâni și ea va putea fi descărcată din AppStore sau Magazin Play, de pe telefonul mobil.

„Caravana Smart City reprezintă un program național de promovare a soluțiilor smart city, program care este patronat de Guvernul României și de Ministerul Energiei. A fost o dezbatere deosebit de interesantă, o dezbatere care s-a întins pe parcursul câtorva ore și cred că am reușit împreună să învățăm câteva lucruri importante despre ceea ce înseamnă conceptul de smart city. Trebuie menționat faptul că Primăria Municipiului Târgoviște, în acest moment, pe proiectele pe care le-a depus în vederea finanțării și mă refer la proiectul pe zona de mobilitate urbană, la proiectul pe zona de eficientizare energetică, reducerea consumului pe zona de iluminat public, la proiectele privind cele patru stații de încărcare, atinge elemente importante ale zonei de smart city… M-aș referi, cu titlu informativ, spre exemplu, la faptul că toate stațiile de călători din municipiul Târgoviște, care urmează să fie realizate pe proiectul privind mobilitatea urbană, pe Axa 4, vor fi stații independente din punct de vedere energetic, vor oferi informații importante, va exista un sistem de management al traficului de natură să furnizeze administrației locale informații importante despre numărul de călători din mijloacele de transport, dacă sunt sau nu sunt întârzieri și așa mai departe… De asemenea, și în cele 40 de autobuze pe care administrația locală târgovișteană urmează să le achiziționeze (de fapt 28 în primă fază, pentru care deja am lansat achiziția publică de execuție, urmând ca încă 12 să fie achiziționate în etapa a doua) avem numeroase elemente care țin de zona de smart city, plecând de la sistemul de ticketing, de la informațiile pe care le au la dispoziție călătorii și până la sistemul integrat de gestionare a traficului sau sistemul prin care este înregistrată viteza cu care se deplasează autobuzul sau eventuale incidente, este un fel de „cutie neagră” asemănătoare celor de la avioane care permite în orice momente a se controla modul în care un anumit vehicul este condus în municipiul Târgoviște, fără ca acel conducător să aibă posibilitatea de a interveni asupra acestui echipament.

A fost numai o coincidență că această Caravană Smart City a venit la Târgoviște în ziua în care am semnat contractul de licențiere pentru prima aplicație, care urmează să fie implementată în următoarele 2-3 săptămâni la nivelul municipiului, de promovare turistică, pe de-o parte, și de raportare și de urmărire a incidentelor din municipiul Târgoviște. Este vorba de o aplicație care permite îmbunătățirea activității de promovare turistică, o aplicație integrată în care vor fi menționate toate elementele care compun oferta turistică a municipiului Târgoviște, atât cele publice, cât și cele private, iar pe zona de incidente, orice utilizator, orice persoană care dorește să reclame un incident va putea să facă acest lucru prin intermediul telefonului mobil. Aplicația va putea fi descărcată de pe AppStore sau de pe Magazin Play. Poate trimite poze, va exista și o hartă interactivă și vom ști exact de unde se raportează incidentul respectiv și, lucrul cel mai important, utilizatorul poate să urmărească reclamația pe care a făcut-o și va vedea în orice moment care este stadiul reclamației realizate. În partea cealaltă, la nivelul Primăriei va exista un dispecerat de unde vor fi preluate aceste reclamații online, vor fi distribuite, iar noi, managementul Primăriei, vom avea posibilitatea de a urmări și de a vedea în orice moment unde se găsește acea reclamație. Este foarte simplu de autentificat, se descarcă aplicația și pe baza numărului de telefon sau pe baza social media (contului de Facebook) o persoană se poate conecta, devine utilizator, poate să facă reclamații, poate să primească informații de la administrația locală despre o situație în care traficul este blocat într-o anumită zonă, despre situațiile în acre se realizează anumite lucrări. Este o aplicație care la momentul de față funcționează în Sibiu și funcționează cu rezultate foarte bune și sperăm ca și la Târgoviște să putem să realizăm acest lucru cu succes.

Așadar a fost o dezbatere foarte interesantă pentru noi, ca administrație publică locală, și cred că foarte multe din ideile care au fost prezentate vor putea să fie implementate la nivelul municipiului Târgoviște”, a declarat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.

Proiectele și ideile smart prezentate în cadrul dezbaterii de edilul municipiului au fost apreciate de coordonatorii Caravanei Smart City, care se pare că au fost luați prin surprindere de deschiderea de care dă dovadă conducerea Primăriei Târgoviște atunci când vine vorba de inovație și soluții smart de dezvoltare a orașului.

„Caravana Smart City este un program național, este primul program de promovare a conceptelor smart city din România. Suntem deja la cea de-a doua ediție, proiectul a început în 2017… Dacă în prima ediție am promovat conceptul smart city și beneficiile, acum deja vorbim despre proiecte implementate sau în curs de implementare. Ne-am bucurat foarte tare să ne aflăm aici, îi mulțumesc domnului primar pentru deschiderea demonstrată către nou, către inovare, către proiecte de tip smart city. Astăzi a fost o premieră pentru caravana noastră, pentru proiectul nostru, este pentru prima dată când am ajuns la un alt nivel, la nivelul schimbului de experiență între autorități, sper să nu fie și ultima dată, să fie doar prima. L-am avut alături de noi pe domnul Ioan Gâf-Deac, de la Primăria Sectorului 4, care ne-a prezentat câteva exemple de proiecte realizate în cadrul sectorului, așa cum și gazda noastră, Primăria Municipiului Târgoviște, prin domnul primar Cristian Stan, ne-a oferit proiecte concrete de tip smart city, am descoperit o multitudine de proiecte de tip smart city în diverse stadii de implementare. Salutăm deschiderea domnului primar și suntem convinși că lucrurile vor evolua într-un ritm accelerat în următoarea perioadă”, a declarat Cristina Florescu, coordonator Caravana Smart City.

 

 

leave a reply