Ca la noi la nimeni! „Cruce” pentru modernizarea și extinderea DN71 și „explicațiile” USR PLUS pentru ideea unui proiect de drum expres în locul unui proiect ajuns în faza de licitație și cu finanțare europeana asigurată

Proiectului de reabilitare, modernizare și extindere la 4 benzi a Drumului Național 71 i s-a pus, în mod oficial, „cruce” de actuala guvernare și de ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă. Senatorul USR PLUS de Dâmbovița, Dragoş Popescu, a anunțat că acest proiect, care, în sfârșit, după zeci de ani, ajunsese într-o fază foarte avansată și avea și finanțarea asigurată din fonduri europene, nu va merge mai departe pentru că actualul ministru al Transporturilor consideră că este mai bine să se înceapă de la zero construcția unui Drum Express, de mare viteză, care să nu mai treacă prin intravilanul localităților, ci prin extravilan. Ideea nu ar fi una rea dacă orizontul de timp în care s-ar putea realiza o asemenea investiție de anvergură nu ar fi atât de îndepărtat, în condițiile în care la momentul acesta proiectul despre care vorbesc ministrul Drulă și senatorul Dragoș Popescu se află doar la stadiul de idee, nu există întocmită nicio documentație, niciun studiu, nimic…

Așadar, proiectul DN 71 este îngropat de actualul ministru al Transporturilor, iar dâmbovițenii rămân din nou cu promisiuni și cu speranțe tot mai mici că vor ajunge în capitală într-un timp decent în următorii ani…

,,În ceea ce priveşte DN 71 aş vrea să vă spun de la început că susţin poziţia ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă. Aşa cum ştiţi, în ianuarie, acesta a anulat contractul de modernizare şi lărgire la 4 benzi al DN 71. Licitaţia pentru acest contract a fost lansată în februarie 2019 pe baza unui studiu de fezabilitate din 2015. La licitaţie au fost interesate 45 de firme, dar niciuna nu a propus să termine… Încă din august 2020 ministrul susţinea necesitatea unui drum prin afara localităţilor. Înainte de a motiva susţinerea mea pentru poziţia ministrului aş vrea să subliniez că, deşi exista un contract semnat şi cu finanţarea asigurată, până anul viitor nu am fi văzut niciun utilaj pe drum deoarece conform caietului de sarcini în primul an trebuia făcut proiectul tehnic. Din experienţa proiectelor de deschidere la patru benzi a drumurilor expres, de exemplu DN Oradea, timpul petrecut în trafic creşte foarte mult, în loc de o oră şi jumătate până la Bucureşti s-ar fi făcut probabil 3 ore datorită lucrărilor, semafoarelor, îngustării drumului. Tot din experienţă s-a constatat că foarte mulţi constructori întârzâie lucrările din  cauza dificultăţilor financiare, iar timpul de execuţie poate fi prelungit, pentru că de multe ori nu se respectă data de finalizare a lucrării… Multe firme intră în faliment şi nu-şi mai pot onora contractele, aşa cum a fost cazul pe DN 71, când singura firmă care a participat la licitaţie şi a câştigat contractul nu a depus scrisoarea de garanţie bancară. Un alt aspect important este că nu au fost făcute exproprierile pentru segmentul de drum Bâldana – Târgovişte pentru lărgirea acestui segment… Lărgirea drumului prin localităţi implică şi păstrarea traficului greu. Mult mai aproape de locuinţe există un segment în care distanţa de drum dintre drumul proiectat şi liniile de înaltă tensiune de exemplu ajungea undeva la doar 20 cm. Pe acest drum există deja un număr ridicat de accidente, cauzele principale fiind traversările neregulamentare, prezenţa bicicliştilor, a căruţelor sau împărţirea în două a localităţilor prin acel gard de protecţie din mijlocul drumului. Conform unei statistici oferite de Inspectoratul de Poliţie Dâmboviţa pe sectorul de drum Bâldana  – Tărtăşeşti au existat, în ultimii 5 ani, 21 de accidente rutiere grave soldate cu 12 decese şi rănirea gravă a 7 persoane. Fac precizarea că acest segment de drum este unul deja lărgit la patru benzi şi trece prin localitate. În proiectul actual aproximativ 60% din drum ar fi trecut prin localităţi ceea e înseamnă o viteză redusă şi pericol ridicat. În ceea ce priveşte Drumul Expres fac precizarea că au fost prinşi bani în buget pentru studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic, la pachet. Acest SF este prins într-o fişă de buget care se cheamă cheltuieli pentru elaborarea studiilor de prefezabilitate, fezabilitate şi alte studii unde sunt prinse 242 de milioane de lei pentru anul acesta. În extravilan exproprierile sunt mult mai uşor de făcut, pentru că nu trebuie relocate utilităţile, nu trebuie făcute accesul în curţile oamenilor… iar execuţia va fi mult mai rapidă şi astfel termenele vor fi scurtate, toate etapele vor fi prezentate public pas cu pas transparent, potrivit unui calendar care va fi respectat, sperăm. Aş vrea să vă mai spun că segmentul Târgovişte – Sinaia este bugetat, se va soate din nou la licitaţie după ce vor fi modicări ale parametrilor tehnico-economici. La  licitaţia trecută nu a fost interesată nicio firmă de a participa la această licitaţie. De asemenea segmentul Bâldana Titu este bugetat şi va fi modernizat, DN 7. (…) Nu cred că poate cineva promite că Drumul Expres va fi gata în mandatul acesta, dar în mandatul de 4 ani cu siguranță va începe proiectul. Nu am un termen încă pentru că nu s-a scos la licitație nici Studiul de fezabilitate, deci nu pot să spun un termen… În perioada imediat următoare ministrul va ieși și va spune mai multe detalii”, a declarat Dragoş Popescu, senator USR PLUS Dâmboviţa.

Deci, DN 71 este subiect un subiect închis?

„Da. Pe DN 71 va exista posibilitatea schimbării covorului asfaltic. Se mai face sensul giratoriu de la Cobia și atât pe DN 71”, a confirmat senatorul USR PLUS de Dâmbovița, Dragoș Popescu.

 

leave a reply