Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” Dâmboviţa a prezentat astăzi, la Corpul K al Universității Valahia, bilanțul anului 2018! Anul trecut, serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenţă au intervenit la 9.641 situaţii de urgenţă şi alte evenimente, inclusiv cazuri în care echipajul a fost întors din drum, deplasări fără intervenție și alarme false, (în medie 26 pe zi), din care: 365 incendii (din care 11 deplasări fără intervenție și 4 cazuri la care echipajele au fost întoarse din drum) – 4 %; 671 incendii de vegetaţie şi altele – 7%; 7.279 cazuri de urgenţă asistate de SMURD – 76 %; 432 alte situaţii de urgenţă: misiuni pirotehnice, fenomene meteo periculoase, alunecări de teren, înlăturarea efectelor inundaţiilor, avarii la utilităţi publice, etc., din care 38 deplasări fără intervenție și 10 cazuri la care echipajele au fost întoarse din drum – 4 %; 300 acţiuni pentru asistenţa persoanelor, din care 65 deplasări fără intervenție și 3 cazuri la care echipajele au fost întoarse din drum – 3 %; 594 acţiuni pentru protecţia comunităţilor: asigurare măsuri de apărare împotriva incendiilor la accidente de circulaţie şi pe timpul desfăşurării de evenimente publice, protecţia mediului, salvări de animale, etc., din care 3 deplasări fără intervenție, 6 cazuri la care echipajele au fost întoarse din drum și 63 alarme false – 6 %.
Pe timpul intervenţiilor (excluzând intervenţiile SMURD) au fost salvate/evacuate 223 persoane (202 adulţi și 21 copii), 46 persoane (45 adulți și un copil) au decedat şi 286 persoane (263 adulţi şi 23 copii) au fost rănite.
Tot pe timpul intervenţiilor au fost salvate 369 animale și 70 păsări, s-au înregistrat 50 animale moarte, dar și 268 păsări moarte.
Pe timpul incendiilor au fost protejate bunuri şi instalaţii în valoare de peste 46.203.501 lei, în creștere faţă de valorile înregistrate în anul 2017 (30.756.000 lei). La polul opus, pagubele produse la incendii au fost estimate la peste 5.940.000 lei în anul 2018, faţă de 4.575.000 lei în anul 2017.
La nivelul subunităţilor inspectoratului, s-au executat 541 activităţi de instruire şi recunoaştere şi 133 exerciţii cu forţe în teren.
În anul 2018 au fost eliberate: 126 avize de securitate la incendiu, un aviz de protecţie civilă, 51 autorizaţii de securitate la incendiu, 3 acorduri pentru organizarea jocurilor de artificii cu produse pirotehnice. Au fost respinse 201 de documentaţii tehnice (109 solicitări privind eliberarea avizelor de securitate la incendiu, 91 privind eliberarea autorizaţiilor de securitate la incendiu, o solicitare privind eliberarea avizelor de protecţie civilă).
Au fost planificate 815 de controale şi s-au executat 855 controale de prevenire şi verificări, în urma cărora s-au constatat 3007 de deficienţe.
Au fost aplicate 2016 sancţiuni contravenţionale principale reprezentând 1954 avertismente şi 245 amenzi contravenţionale în cuantum de 766.500 lei. De asemenea, a fost aplicată o sancţiune contravenţională complementară de oprirea funcţionării ori utilizării construcţiilor în cazul unei amenajări de alimentație publică din Târgoviște.
Activitatea Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD) s-a desfășurat în anul 2018 cu 9 ambulanțe tip B2 pentru prim ajutor calificat, cu capacitate de transport pacienți.
SMURD a intervenit în anul 2018 la 7.279 cazuri (în medie 20 pe zi). Din păcate, anul trecut a fost unul care a arătat, încă o dată, efectele negative ale îmbătrânirii parcului de autoambulanțe. Au fost perioade importante de timp în care au funcționat numai 3 din cele 9 ambulanțe SMURD, din cauza unor defecțiuni tehnice. Totuși, în luna decembrie 2018, 3 ambulanțe noi au fost repartizate SMURD Dâmbovița.