Avertisment. Proprietarii din Pucioasa care nu-și curăță șanțurile, trotuarele din fața porții și copacii vor fi amendați de Primărie

În contextul ploilor abundente din această vară cu vreme atât de instabilă, Primăria orașului stațiune Pucioasa reamintește locuitorilor că, potrivit unei hotărâri a Consiliului Local din anul 2017, proprietarii au obligația întreținerii șanțurilor de scurgere a apelor pluviale, a podețelor și a tuburilor de beton aferente acestora, pe toată lungimea proprietății. În acest fel, sunt evitate inundațiile locale și stagnarea apelor.

De asemenea, toaletarea arborilor ale căror ramuri depășesc limita de proprietate și care, în diverse cazuri naturale pot pune pune în pericol persoanele care se deplasează pe spațiul public, cade tot în sarcina proprietarilor respectivelor imobile.

Totodată, aceeași hotărâre de consiliu local arată că întreținerea spațiului verde și curățenia pe trotuarele aferente imobilelor și a locurilor de parcare revine tot proprietarilor.

Nu e de glumă, mai ales că nerespectarea acestor prevederi legale se sancţionează contravenţional cu amendă de la 200 lei la 1000 lei.

„Avem un Regulament, pe care noi l-am aprobat anul trecut, privind normele de gospodărire urbană, prin care cetățenii orașului Pucioasa au și obligații, nu numai drepturi. Îi rog pe această cale să conștientizeze că un oraș curat se ține și cu ajutorul lor… Suntem într-o situație incredibilă, sunt copaci plini de fructe care se dărâmă în stradă, fruncte căzute pe trotuare… Nu pot să strâng după fiecare cetățean al orașului Pucioasa. Am pornit o acțiune de conștientizare a cetățenilor, iar după aceea o să trecem și la sancțiuni. Altfel nu se poate…  Nimeni nu strânge o găleată de fructe căzute la poartă sau două crăci rupte dintr-un copac plin. Nu pot să tund iarba la zeci de proprietăți ce n-u nici un pic de aplecare către frunos, către estetic… Chiar este incredibil, iar lucrurile trebuie să se schimbe, trebuie să învățăm că avem drepturi, este normal să ni le cerem, dar avem și obligații. Cetățenii orașului Pucioasa dacă nu vor înțelege asta cu frumosul, vom trece la sancțiuni. Chiar nu este firesc să nu ai grijă de un oraș care încearcă să se transforme”, a declarat Constantin Ana, primarul orașului Pucioasa.

leave a reply